Origine nume – Ilie

sursa: 121.ro

Ilie este continuator a numelui biblic ebraic Elyah(u) din Vechiul Testament, prezent şi în Noul Testament, însă, sub formă de Elias (o formă comună, preluată de latini care s-a răspândit rapid în lumea creştină). Acesta este un cuvânt compus din cele două nume date lui Dumnezeu, El şi Jahve, care în traducere liberă înseamnă „Domnul este adevăratul Dumnezeu”.

Este unul dintre cele mai frecvente şi populare nume romaneşti, stând la loc de cinste alături de nume ca Ion, Vasile, Gheorghe, Nicolae sau Andrei. În Europa, numele s-a răspândit odată cu propagarea creştinismului, care a impus o mare parte din vechile nume ebraice şi a instituit cultul martirilor şi al sfinţilor. Cultul pentru Sfântul Ilie, care se întâlneşte atât în Apus, cât şi în Răsărit, a făcut ca forme ale numelui să se întâlnească în majoritatea limbilor indo-europene.

1979301889?profile=RESIZE_320x320

Numele este mai vechi la populaţiile romanizate, de unde va fi rapid asimilat, mai ales de către populaţiile slave. Astfel avem Ilya, Ilyo, Ilias, Ellias, Ellis, Elia, Ilia. În română, se pare că a intrat pe filieră greacă, unde era sub forma Elias, dar se va transforma în romanescul Ilie. De aici, se vor forma o mulţime de cuvinte derivate: Lia, Lie, Iliaş, Iliescu, Iliaşcu, Iliuţă, Ilieş, Lică, Ila, Eliade, Iliovici, Ilioviciu, Eliana, Ilioae, Ilinescu, Ilioasa, Ilioi, Ilin, Iliev, Liaşu, Liucă, Lascu şi foarte multe altele.

Alte variante:

Elia (Italia), Ilia (Rusia), Elias (Anglia), Eliáš. (Grecia), Ilie (România), Illés (Ungaria); Ali, Alia, Allie, Eelia, Eli, Eli, Elia, Elia, Elice, Elis, Eliso, Eliu, Ellice, Elliot, Ellis, Elliss, Ellsworth, Elois, Elsdon, Elston Ilias, Elyas Ikie, Iain, Iggie, Ike, Ilan, Ilon, Ilya, Isia, Itiel, Ive, Ole, Olle, Ollie, Wylie.

Dintre sfinţii care au purtat de-a lungul timpului acest nume amintim Sfântul Prorooc Ilie Tesviteanul, numit aşa după locul naşterii, făcătorul de minuni, a fost prezent alături de Marele Prorooc Moise pe muntele Taborului când a avut loc „Schimbarea la faţă a Mântuitorului” şi Sfântul Mucenic Ilie, unul dintre cei 40 de mucenici ai lui Iisus Hristos.

Amploarea sărbătorii de Sfântul Ilie cu toate credinţele şi obiceiurile care sunt păstrate prin tradiţie demonstrează, fără atestări documentare, faptul că acest cult al lui Ilie a pătruns în onomastică românească cu foarte multă vreme în urmă.

 

Felicitări dragi prieteni purtători ai numelui ILIE şi variantelor sale cu ocazia aceastei zile. Vă urăm să fiţi mereu sănătoşi, energici şi plini de bucurie. Vă iubim şi vă preţuim pentru tot ceea ce faceţi. Vă trimitem o urare virtuală, vouă, dar şi membrilor familiilor voastre (soţii, fraţi surori, fii şi fice, nepoţi şi nepoate), prietenilor dragi sau colegilor purtători ai aceluiaşi nume.

LA MULŢI ANI!

Fabulator Temporis ~ Fapte

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Scrisoare către Dumnezeu

    Doamne, fie-mi cu iertare
    Că-ndrăznesc astăzi să-ţi scriu,
    Riscând să fiu într-o eroare:
    Adresa clară nu Ţi-o ştiu…
    Nici codul sacru nu-l însemn,
    Că nimenea nu-l ştie.
    Prea mare-i cerul împărătesc,
    Şi-a ta vastă domnie.
    Iertare că te întreb: Slăvite,
    Le vezi pe toate câte sunt?
    Pământul geme în războaie,
    Şi rugile se sting în vânt…
    Eu, pământeanul trecător,
    Ca roua de pe iarbă,
    Îţi aduc laudă şi flori,
    Că mi-ai dat barbă albă,
    Mi-ai pus şi ochelari pe nas,
    Toiag frumos în mână,
    S-a mai redus şi al meu pas,
    Şi tusea-n piept răsună.
    Ce mi-ai dat bun, tot ai luat,
    Şi toate pe vecie,
    Îţi mulţumesc că le-am gustat,
    Zicându-ţi, Slavă Ţie!
    Da, Doamne, Eva a greşit,
    Când ţi-a luat din mere…
    Eu…aş ierta-o negreşit,
    Că, de, e o muiere!
    Sau pedepseşte-o doar pe ea,
    Nu tot ce ai făcut.
    Un măr e-mpărăţia Ta?
    O, Doamne, nu-i prea mult?

    .

    Noi

    Noi, ăştia arşi de soare,
    Şi biciuiţi de ploi,
    Noi, îmbrăcaţi în pulberi,
    Cu viaţa în noroi,
    Din răsărit de soare
    Şi după asfinţit,
    Pe tristele ogoare,
    Lucrăm necontenit…
    Noi nu dorim umbrele,
    Nici gând de evantai;
    Parfumuri, rumenele,
    Le-arunci, chiar de le ai…
    Cravata pentru noi,
    E ştreang de deţinut:
    Nu vrem să-l mai dublăm,
    Avem un nod în gât…

    .
    Bogat nenorocos

    Pe umerele tău uscat de soare,
    Apasă tot greul din lume.
    Şi lacrimile tale au dogoare,
    Dar gura ta n-are cui spune…
    Unealta glodului ai fost,
    L-ai plâns, l-ai mângâiat, l-ai stors.
    C-o viaţă dusă foarte prost,
    Bogat nenorocos…
    Cu palmele murdare şi crăpate,
    Scoţi aur din întinsele câmpii
    Şi când vorbeşti, tot tu nu ai dreptate.
    Mai bine taci, ori spune la copii…
    Tu eşti nădejdea existenţei
    Căci fără tine, viaţa lumii moare.
    Dar iată-n circuitul pieţii,
    Cuvântul tău n-are valoare.
    Tu eşti din clasa cea mai mare,
    A orişicărui stat din lume.
    Te nimiceşte dezbinarea,
    Şi-atâta neagră neunire.
    Tu, clasă, ai hotărât să pierzi
    Fii tăi apucă alte căi…
    Pe zi ce trece scazi, nu vezi?
    Se duc, se duc ai tăi flăcăi!…

    La mulţi ani tuturor acelora care se numesc Ilie, sănătate, bucurii şi viaţă lungă.
    Floarea Calotă.
  • 1939353406?profile=original
Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
budoarul…
Acum 24 minute
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – FORMAȚII CORALE BĂNĂȚENE (AICI - ASOCIAȚIA DE CÂNTĂRI DIN REȘIȚA) în Hobby-Club Cronopedia
Acum 3 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
Acum 3 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 15 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Hălăucești, în limba maghiară – Halasfalva, este o comună din județul Iași care include și satul…
Acum 15 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Într-una din lucrările sale, folcloristul şi compozitorul Tiberiu Brediceanu spunea că „în Banat…
Acum 15 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
""
Acum 16 ore
Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) – Cronopediada grup –…
Acum 21 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
Acum 21 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
Acum 21 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
ieri
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK THANK 91 - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…
-->