ŞOTRON
Nu caut demult, răspuns
la timpul ce doare,
doar uneori, mai încolţeşte
câte-o-ntrebare sălbatică;
nostalgiile-s ca păsările
care vin şi pleacă,
purtând în cioc amurgul,
o povară, când viaţa trişează.
Chiar de-s frunză-ntomnată,
totdeauna, îmi amintesc
că timpul nu zăboveşte,
iar din coli de gând mocnit,
confecţionez zmeie,
legate cu fir din mătase de vis,
ce plutesc pe cerul aşteptărilor.
Dar, în scurgerea sa, timpul
a schimbat numai lutul...
sufletu-l simt un imens şotron
pe care sar, deseori şi înapoi,
până când ploile gândurilor
se destramă, iar cerul încins
cu un brâu de curcubeu.
31 Iulie 2017 - MIT
-->
Comentarii
Recitită cu drag.