Privesc un pântec de cer, un pântec de pământ şi stropii
de soare şi raze de ploaie şi flori şi copaci şi păsări se nasc.
Cântec.
Privesc femeia şi pântecul ei. E universul care naşte viaţa şi lacrimi
şi suspine şi doruri se-nalţă şi totul se-nchină în glasul dinlăuntru.
Suflet.
Dorinţi şi patimi albastre zămislite-n adânc, se (re)varsă împlinirea
prin ochii ei, se curge izvorul şi drumul, în trepte, de jos în(spre) sus.
Copiii.
Timpul se arată împrejur, îşi trece cursul în amintiri,
ne lasă uitarea deoparte, într-o zi şi totul se-ntoarce.
Mama.
07.03.2016 ora 14,30’

Comentarii