În casa de la țară, cu hornul pe o parte
Casa în care am trăit odinioară
Și care de o vreme s-a încovoiat de spate
În acea casă cu suflet de chirpici și schelet de paiantă
Bătrânul perete încă mai are puterea să care
Oglinda în care mi-am ferecat copilăria abandonată.
Ochii mei se târăsc pe pielea ei îmbătrânită
Ïn timp ce mâna schițează un gest a mângâiere.
Un zgomot ciudat asemeni unui tunet, din măruntaiele ei răzbate
Amintirile se tulbură scoțând sunete ciudate.
O durere surdă îmi traversează fraudulos ființa
Ignorând și batjocorind timpanul,
În acea casă cu suflet de chirpici și schelet de paiantă
Bătrânul perete încă mai are puterea să care
Oglinda în care mi-am ferecat copilăria abandonată.
Ochii mei se târăsc pe pielea ei îmbătrânită
Ïn timp ce mâna schițează un gest a mângâiere.
Un zgomot ciudat asemeni unui tunet, din măruntaiele ei răzbate
Amintirile se tulbură scoțând sunete ciudate.
O durere surdă îmi traversează fraudulos ființa
Ignorând și batjocorind timpanul,
Izbind apoi cu sete ciocanul, nicovala și scărița.
Un plânset de copil, ba, nu, un râset,
Plânset, râset, chicoteală, strigăt, plânset, plânset,
Plânsetul, oftatul lung și geamătul acelui copil necunoscut
Care apare în raza mea vizuală rămânând încremenit
Suspină, apoi rânjind, cu față de nebun, geme înăbușit.
Spre uimirea ochilor mei uzați de timp, oglinda se sparge
Fetița ce cară în brațe păpușa confecționată din cârpe ca un magnet mă atrage
Din codițe-i plouă, din prelungirea genelor îi izvorăște culoare
Apoi ca o revelație din gropițele obrajilor îi apar raze de soare
Apar și dispar, praf, nor, soare, irizări de curcubeu,
Vaaai, fetița aceea sunt eu!
..............................................
Eu sunt copila aceasta care își poartă ïn brațe copilăria,
Acel trecut care a urmărit-o ca un văluș de cârpe
Din care mama îi cofecționase cândva o păpușă.
Un plânset de copil, ba, nu, un râset,
Plânset, râset, chicoteală, strigăt, plânset, plânset,
Plânsetul, oftatul lung și geamătul acelui copil necunoscut
Care apare în raza mea vizuală rămânând încremenit
Suspină, apoi rânjind, cu față de nebun, geme înăbușit.
Spre uimirea ochilor mei uzați de timp, oglinda se sparge
Fetița ce cară în brațe păpușa confecționată din cârpe ca un magnet mă atrage
Din codițe-i plouă, din prelungirea genelor îi izvorăște culoare
Apoi ca o revelație din gropițele obrajilor îi apar raze de soare
Apar și dispar, praf, nor, soare, irizări de curcubeu,
Vaaai, fetița aceea sunt eu!
..............................................
Eu sunt copila aceasta care își poartă ïn brațe copilăria,
Acel trecut care a urmărit-o ca un văluș de cârpe
Din care mama îi cofecționase cândva o păpușă.
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos, Dorina!
„În acea casă cu suflet de chirpici și schelet de paiantă
Bătrânul perete încă mai are puterea să care
Oglinda în care mi-am ferecat copilăria abandonată.”