Sala de mese este cu adevărat impresionantă. Ferestrele din cele patru părți ale încăperii, acoperite de perdele portocalii, curg până aproape la nivelul pardoselii, creând o admosferă caldă, familială. Masa, întinsă dintr-un capăt în altul, acoperită cu o față de masă albă, brodată, geme sub greutatea porțelanurilor, tacâmurilor din argint, paharelor de cristal, vazelor orientale, pline cu flori, deși iau masa singur. David Carter își arată experiența de fost majordon, împingând rafinamentul la nivel de artă.
- Poți să-mi spui și mie de ce ai pregătit o masă pentru o sută de persoane ? îl întreb. Nu-mi amintesc să fi invitat pe cineva !
- Protocolul, sir, ! Invitații nici nu contează !
- Dar asta înseamnă pagubă ! Să știi că nu mai admit asta !
- Prea bine, sir ! De mâine pregătim per capita. Aveți obiecții în privința meniului ?
- Nu, rămâne la latitudinea ta.
- Am înțeles, sir. Dar ceaiul ? Cum preferați ceaiul ?
- Prefer să fie cafea ! Și nu neapărat la ora cinci !
- La ora cinci este aproape obligatoriu, monsieur !
- Poate să fie și la ora cinci, dacă așa vrei tu, mai adaugă însă o ceașcă înainte de micul dejun, alta înainte de prânz și alta înainte de cină ! Și fără ceai !
- O.K. sir ! Doriți să vedeți actele ?
- Neapărat. Poți să mi le aduceți chiar acum !
Castelul îmi era donat cu titlu gratuit, pe viață, întreținerea revenea pe toată durata donației fostului titular, adică lui Voquin, incluzând obligațiile fiscale, utilitățile, întreținerea, aprovizionarea și personalul. Actul trebuia doar semnat, ceea ce și fac, restul căzând în sarcina lui David, care primise instrucțiunile necesare.
- Mai este și aceasta, sir !
Este o invitație în limba franceză de la o prințesa, care semnează : Adélaïde de Orléans.
- N-o cunosc ! zic și-i înapoiez invitația.
- Tocmai de asta vă cheamă, sir, îmi explică Dvid. Să vă cunoașteți ! E vecina dvs !
Îmi amintesc castelul alb din partea de sud a propietății.
- Daaa ! Și ce mă sfătuiești ?
- Eu cred că ar trebui să vă duceți. Veți fi surprins. Este nepoata fostei prințese Adélaïde de Orléans.
- Aceasta este eticheta ?
- Între vecini buni se fac asemenea vizite de curtoazie ! Nu-i nimic special ! Cum este aprope ora precizată de prințesă, îl rog pe David să mă conducă la locul cu pricina. Acesta scoate dintr-un garaj, despre care n-am habar, un Mercedes negru, foarte lung, și mă invită înăuntru.
- Este mașina dv. de protocol ! mă informează el, văzând nedumerirea de pe fața mea.
- Nu puteam merge pe jos ?
- Ba da, dar face impresie proastă !
Fragment din romanul în lucru Drumul apelor
-->
Comentarii
Vă mulțumesc!
Vă îmbrățișez, cu drag.
Mă gândeam să mă opresc aici, dar de dragul dvs.mai adaug unul sau două fragmente!
Sună promițător. Aștept... vizita la prințesă.