Am primit un pachet cu niște cărți, prin Poșta Română. Dacă n-aș ști că vine de la București aș zice că a fost adus din Afganistan via Siria, mai că mă uitam dacă n-am și-un cadou-bombiță ... Cei 300 de kilometri ia parcurs ca la maraton, dar ce zic, în cinci zile, un maratonist hotărât ne dădea cu tifla.
Misterios, după ce pleacă poștașul, primesc și-un telefon și trage la poartă o dubiță de la o firmă de curierat: Primesc încă un colet, de data asta din New York, trimis alaltăieri.
Le pun unul lângă celălalt: de primul parc-or tras câinii, are colțurile rupte, e pătat cu o substanță irecognoscibilă care a atins și cotorul uneia din cărți, de unde nu cred că o mai pot scoate, drept pentru care va rămâne la mine în bibliotecă; al doilea se prezintă impecabil într-un plic plasticat, cărțile din interior sunt puse în folie buretată le scot și, încă mai miros a cerneală tipografică.
Vasile apare, amușinând:
− A trecut poștașul și-am văzut și-o dubiță...vede cărțile și se cam dezumflă. Le ia, le răsfoiește, cum n-au poze, le așează frumos la locul lor apoi vede pata de pe cotorul uneia:
Asta ce-i?
− Tu să-mi zici, c-ai fost manipulant o viață întreagă, răbufnește din mine frustrarea.
Românica lu' CTP.
Hai să-ți dau un pahar de bere și să lăsăm morții în morminte!
***
-->
Comentarii
Perfect adevărat. Eu am trimis un colet cu două cărţi în Germania şi mi-a fost returnat după o lună şi jumătate, evident flenduri şi fără despăgubire. Germanii au respins coletul ca fiind necorespunzător. Tipic românesc.
Am impresia, din ce în ce mai des, că suntem pierduţi pentru etenitate şi că singura soluţie este „supravieţuieşte cum poţi.”