rafale de vânt
brăzdează adânc sipetul inimii
tulburând adâncul gândului pornit
în căutarea unui înalt fără nume
la răscruce de lumini
întârzie prin vămi
pluteşte haotic
prin imensa catedrală a firii
dezgheaţă cântarea vie
a sufletului naufragiat
pe ţarmuri nedorite
sentimentele deznoadă neliniştea
pătrund în chemări ascunse
braţele deschise primesc iubirea
răspunsul repetativ la întrebările vieţii
ca într-o oglindă
noaptea îşi ascunde tăcerile
înfloresc dimineţile din văzduhuri paralele
estompând zidurile reci
care înghit trecutul
prind aripi
mă înalţ dincolo de mâine
ca o pasăre care a învins întunericul…
-->
Comentarii
multumesc mult Rodica...
"Plutesc haotic prin imensa catedrala a firii" mi+a atras în mod special atenţia. Îmi pare izvorul poemului. Mereu citesc cu drag postările dumneavoastră.