mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli
o singură zi și o singură noapte-ntr-un an
cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului
potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor
despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală
nu poți despărți infinitul în două jumătăți
din care una râmâne mereu 0
în cosmos exisă doar întuneric
lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert
ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului
aflată la bunul plac al ochiului
poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ
nu știu
dar mă gândeam și eu cum ar fi
ca prima noastră noapte de iubire polară
să-nceapă-n septembrie….
-->
Comentarii
Vă mulțumesc!
Minunat pastel... Felicitări!