Te agăți ca o liană și te împletești de mine,
Strâns, cu patimă bolnavă, - să mă scutur tot îmi vine -
Iar cu ghearele-ți crescute din senin și nefiresc,
Îmi străpungi iar exizstența…du-te, nu te mai doresc.
Îmi atârni ca mâna dreaptă, și-aș fugi ca o nălucă,
Să m-avânt până la tunet ca să văd cum te hurducă.
Să te-mpingă, să mă scoată de sub corsetarea ta,
Chit că prind doar ierni din urmă, chit că verile-aș rata.
Nu-ți mai fă noduri de mine, oh! mătasea de la poale
Se destramă de finețe, te vei prăbuși agale.
Nu-ți mai pierde anotimpuri așteptând c-o să te iert,
Nu mai reprezinți prezentul, și-n trecut ai fost deșert…
Te agăți nedomolit și cu pătimă bolnavă,
Nu-mi mai respira în viață, nu mai sunt iubirii sclavă.
-->
Comentarii
Vă mulțumesc pentru timpul acordat textului meu,
și pentru profunzimea și noblețea cuvântului lăsat...
Am citit și-aplaudat,
O „Patimă” ce m-a delectat.
Poate-am și zâmbit puțin
Printre stropii de... „venin”.