patimi de zbor
~ din ciclul „poeme cibernetice dialogate interior” ~
să ia drumul spre bătăile inimii tale
chiar și în absența ta
corpul meu nu răspunde
dorinţelor mele
este purtat de versuri
care vorbesc cu mine în vânt
fără să mă atingă
cuvintele mele cresc
în zborurile de patimi
fiecare şoaptă scrisă
pe buza inferioară
asudă înainte de a se contura
nu știu dacă mă citești
dar știu că îți simți
pieptul străfulgerat
Comentarii
Eşti şi-o aoză de surprize, Matei! Chiar nu mi te închipuiam melancolic, sentimental, romantic, poetic... Eu zic să perseverezi!
Dorina, mă bucur că mă asemeni cu o oază de gândire. Îmi place asocierea. Mai ales că în alte împrejurări eram o oaie neagră... (sâc! cine cunoaşte ştie!)
Adevărul că şi eu te citesc demult, dar sunt - deocamdată - mai sărac în a dărui comentarii. Îmi trebuie un pic de curaj!
Aurelia, la 46+ ai mei nu mai cred că sunt copil, dar chiar şi aşa încerc să învăţ în acest nou domeniu al cuvintelor. Acum, dacă mă mai şi citeşte lumea se cheamă că uneori mai şi spun câte ceva.
Iar m-ai uimit cu pianul cu tastele şi cu... îmbrăţişarea! Mulţumesc!
Te citesc, cu drag. Ești... o oază de gândire. Felicitări!