Pe lună plină cerul
împrăştie dorul
şi-mi picură argint
între tăcere şi cuvânt
Pe lună plină norii,
mesagerii uitării,
îmi acoperă anul
ce pleacă, vicleanul.
- De ce-ai închis fereastra,
de ce-ai lăsat perdeaua, dragă copilă?
- Mi-a fost teamă:
Cerul, stelele, îmi cereau lacrimile,
iar eu voiam să le transform în cuvinte...
Prieten – când sufletul îţi este hăituit
se aşază în mijlocul sufletului
şi-ţi face suportabilă aşteptarea dureroasă.
E primăvară.
Vântul mă-ngână,
pădurea foşneşte, m-alină,
să ne prindem în horă...
pe lună plină...
-->
Comentarii
Lecturat cu placere. Frumos!
Basm şi visare... !