Dumnezeul meu
m-am lăsat în voia şi grija ta
pe drumul anevoios al cunoaşterii
să nu rămân niciodată singur,
nici când umbra va înghiţi mişcarea.
În somnul ce acoperă ploile
prind rădăcini arbuştii de afin
cu fructul ca pupilele ochilor ei
ce-mi rup tăcerea
şi iubirea se naşte.
Pe note visătoare cânt
albastrul ce înfloreşte din trup,
de noaptea o coloană zidesc
cu capiteliu de stele,
să-mi rămână şi mie una
lăcaş pentru suflet,
în vreme ce gândul
să înflorească-n lumină
şi din ea
să mă nasc iar.
-->
Comentarii