Pe firul vieţii mele îndestulător de agitate,
Presărată cu multe întâmplări necenzurate,
Cu inima streaşină la ochi, pe căile umblate,
Am adunat esenţe de amintiri adevărate.
Izvorul lor s-a deschis în gândurile mele,
Curge-al lor sânge mocnind sub clipe treze,
Aud frânturi de glasuri cu lungi ecouri grele
Şi doruri ruginite prind iarăşi să vibreze.
Cumpănesc pe malul lacului, după ploaia cuminte din ajun.
În acest miraj de viaţă, n-am cum să nu zăbovesc.
Printre crengile de stâlpare, toate strălucesc acum;
Amurgului ireal de roşu, cu sufletul trist, îi zâmbesc.
Amestec de-anotimpuri, de chipuri, de locuri vii
Se cuibăresc în suflet ca nişte zvonuri feline,
Alcătuind o lume de miresme, de culori, de câmpii,
De deznădejdi şi visuri câte-au trecut prin mine.
Cu încă verdele crud împrumutat de la curcubeu,
Salcia culege câteva lacrimi din sufletul meu;
Fericită, atinge apa lacului cu degetele-i sfinte
Întrebându-o dacă-şi mai aduce de mine aminte.
Înrobit în revelaţii cu înţelesuri copleşitoare,
Îmi doresc să le fiu pentru vecie subjugat,
În inimă, să le pot extinde prin îngemănare
Şi să pun sechestru pe această clipă-unicat.
Timişoara, 2O16, O8 noiembrie
-->
Comentarii