Perdeaua grea de vise, cea, care a durut
Destramă azi, tăcerea din simfonia scut.
Balad-a ’nstrăinării, struna învierii
Răstălmăcește clipa-n caierul iertării.
Coboară nepătrunsul, caută răspunsul,
Întrebând retoric, departe e apusul?
Încremenește zborul, firul de lumină
Reaprinde crezul, din inima creștină.
Caut-adevăr în timp, piatră sculptată.
Negura-ncâlcită în vântul ce o poartă,
Destinul indecis s-aşterne peste fire,
Ţese-n întuneric, povestea de iubire.
În nopțile desculțe de jarul meu de foc,
Puntea dintre azi şi mâine, punte cu noroc,
Presară-o înflorire’n risipiri stelare,
Peste-a iubirii freamăt, rană ce nu doare.
Agaţ de infinit iubirea-n devenire,
Păstrez lumina-n palme, adâncă prețuire,
Zămislesc preaplinu’-n nestinsa frământare
Din clocotele vremii, cu luminări solare.
Pe drumul regăsit amurgul înflorește,
Zideşte-n piedestal furtuni de remușcare,
Las să curgă-n timpi, izvor de liniștire
Din cerul fără pată, ploaie cu iubire.
-->
Comentarii
Un poem plin de sensibilitate....Felicitări!