
Peste deşert infern orizontal
Cu beduini stropiţi de negrul sânge,
De sus nici cerul alb nu mai ajunge
S-acopere blestemul ireal
În care caravane trec hipnotic
Prin câmpul de ţiţei incendiat,
Un soare strigă prea însângerat
Şi djinnul dă din aripa-i haotic.
Peste deşert un purgatoriu -ncins
De ură revărsată din batale,
Cămilele se pierd în necuprins
Când inima ne cere alte zale
Căci luptă singură cu ultimul ei vis
Cu suflete ce urcă-n rotocoale.

Comentarii
Când inima ne cere alte zale
Căci luptă singură cu ultimul ei vis
Cu suflete ce urcă-n rotocoale.
O fi „deșert”, nu știu, dar mi-a plăcut!
Cuvântul vă renaște din apă, aer, lut.