Peste un veac iarna va fi la fel,
Sau zăpezi verzi le vor aduce aminte de iarbă
Şi zăpezile roşii
De maci şi de curcubeul ce nu mai răsare peste cositorul
Unui cer ermetic,
Peste un veac eu, amintirea amintirii, molecular şi mineral,
Doar o vibraţie contur
La mirările minţilor întrebându-se telepatic
Unde a fugit somnul şi de ce luna
Întârzie să mai apară peste cupolele din care
Milioane de ochi aşteaptă
Ploi virtuale şi semnul
Că pot ieşi în deşert
Unde Dumnezeu îi mai învaţă cum să mângâie
Câte un pumn de ţărână.
Eu, molecular şi atemporal,
Uitat până la ultimul os
Mă voi bucura că încă
Se folosesc sentimente pe care
Nu le-am divulgat niciodată...
-->
Comentarii