Peste ţarini pustiite de tăceri şi vânt de toamnă,
În păduri cu nobil vuiet, plâns de lacrimi de aramă
Se aude ca un clopot... Şi-n sălbatică cântare
Trec soldaţi de vatelină în mantii strălucitoare.
Cor de păsări de tăciune... zumzet peste tot pământul...
Roditor pământ - anume spre-a sădi în el cuvântul...
Must de trainice-oseminte cu specific omenesc,
Peste glia fiinţei noastre unde vorbele rodesc...
Ruginii, de sângeri parcă, vin apusurile-n grabă...
Dau în pârg gutui... E tomană! Şi ce dacă? Şi ce dacă?!
Cade bruma pe obrazul ţării fremătând de dor...
Simfonii trancendentale cântă îngeri în amvon...
Râu învolburat de lacrimi... Treceri de pletoase umbre...
Toamna veşniciei noastre cu tăcere grea se umple...
Nu mai pot să-mi număr anii! Sunt o toamnă despletită...
Sunt o toamnă... numai una... în decade împărţită.
-->
Comentarii
Foarte frumos Rodica! Am lecturat cu placere deosebita,felicitari!