Ziua cade îngenunchiată-n noapte
o durere difuză îşi înfige spinii
sub armura albă a tâmplelor
vibrează-n limpezimea falsă a tăcerilor
ne-am prins amândoi pereche nebună
cu dansatoarele depărtării
bezmetice izme
tu n-ai putut să-ţi zmulgi iubirea
din cleştii pământului
nu ştiu iubite când te-ai desprins şi unde
eu am rămas să-ţi cristalizez absenţa
am să te reconstruiesc
într-un amurg potolit
formă a iubirii din mine
încerc să-mi împletesc gândurile
în gândurile tale
cu o clipă
clipa aceea prinsă
la convergenţa dintre două lumi
în spaţial acela
am rămas doar eu
peste mine tremură chipul tău întreg
poate nici nu ai fost decât imaginea iubirii
tristeţea mea este că nu pot să mă regăsesc
ca atunci
ce fericită eu mi-aş fi ţesut un cântec
din acordurile inimii tale
vroiam să prind luna pe ape
acum sufletul nu mă iartă
nu-mi vorbeşte
rătăcit în ţărâna iluziilor
nici tu nu-mi vorbeşti
să-ţi simt prezenţa în absenţă
au rămas doar umbrele iubirii tale
în plânsul păsărilor
să-mi îngroape ultima himeră.
-->
Comentarii
Frumoase versuri!
din acordurile inimii tale
ce fericită eu mi-aş fi ţesut un cântec
din acordurile inimii tale
vroiam să prind luna pe ape
acum sufletul nu mă iartă
nu-mi vorbeşte.
Superb, felicitari !
Multumesc din suflet.
Cu pretuire,
"ce fericită eu mi-aş fi ţesut un cântec
din acordurile inimii tale
vroiam să prind luna pe ape..."
Admiratie, D-na Agafia!
,,dansatoarele depărtării
bezmetice izme"