Toamna-mi scârțâie la poartă
Mai tristă ca altă dată.
-Bată-te, Domnul, te bată,
Tu ești pacoste curată!
Ce mai vrei? Din ce-am avut
Ți-am dat tot anul trecut.
Nu mai știu din vise câte,
Bucurii, iubire, un munte
Și, ca să nu pierzi ceva,
Am pus tot într-o basma.
Și ți-am dat, toamnă, ți-am dat
Mult, cu vârf și îndesat
Toți bănuții din salcâmi
Ce nu-mi încăpeau în sâni,
Auriul spic din plete
Ți l-am dat. Am dat regrete,
Tot seninul de pe frunte
Și-am păstrat adânce cute,
Iar din cei ce-au fost cetăți,
Ție am dat bucăți, bucăți…
Temerile ce mă-îngheață
Și-o fărâma de speranță.
Am dat lacrimi, mări ai luat.
Ce-ar mai fi acum de dat?!
Sprijinită de un gând
Încercând să plâng, să râd,
Pauza dintre cuvinte
Ție am dat-o; mai ții minte
Seara, când te îmbiam cu vin?
Tu, în schimb ai dat pelin,
Cu un fulger m-ai împuns.
Oare, nu-ai primit deajuns
De-ai schimbat roua în brumă
Și nori negri aduci în spumă
De mă-ncrunt și sunt buimacă,
Și te miri că stau posacă?...
Ieri mă-mbrățișai fierbinte.
Promiteai să fii cuminte,
Dar te-ntorci, te lăcomi iar
Și iar ceri; și mă furi ca un tâlhar.
Fugi, te-ascunde, toamnă hoață,
Nu vreau să te văd la față!
N-am ce-ți da. Hai, du-te, pleacă!
Anu-acesta-s mai săracă.
Veronica Șerban
La bună regăsire, dragii mei!
-->
Comentarii
Frumos!
Felicitări!
Cu admirație și drag!
Minunate versuri!