Eram în practica de vară, ca student, la o fabrică. În zilele dinainte luasem, în sfârșit, carnetul de conducere pentru mototriciclul meu cel nou și venisem cu el. Am ieșit odată cu cei care făceau practica, elevi și studenți și mă simțeam plin de entuziasm, bucurie, aveam aripi! Una din fete m-a întrebat:
- Nu mă plimbi și pe mine?
- Ce dai?
- Un sărut!
Am rămas blocat! Așa ușor să obțin ceea ce visam demult? Dar mi-am revenit repede: era o glumă evident, nu m-ar fi sărutat ea numai pentru atâta lucru, însă... era frumos și să speri!
- Până unde? am întrebat.
- Până în stație, mi-a răspuns ea, în chicotelile celorlalte! Schimbau priviri cu înțelesuri care mă tulburau și, atunci, nu știu ce mi-a venit și am strigat:
- Cine vrea plimbare pentru un sărut? Cu ideea că le propuneam ceva absurd, ce-ar fi trebuit doar să le distreze!
Au schimbat iar acele priviri între ele și au răspuns:
- Gata, se face! Vrem!
Eram debusolat cu totul! Chiar acceptau? Aaaa, vor să mă fraierească și să nu-mi dea nimic! Dar era așa emoționantă ideea că ar putea fi adevărat, încât n-am mai stat pe gânduri! Am luat-o pe cea care mi-a făcut prima oferta și am plimbat-o în viteză, iar în stația de autobuz am oprit. Priveam în jos, rușinat de situație, ea a venit mi-a luat capul între mâini și m-a întrebat:
- Tu n-ai mai sărutat fete? Ce te rușinezi așa?
Și m-a sărutat pe gură, de mi s-a oprit motorul! Eram roșu vânăt cred, simțeam că-mi ard obrajii și că n-am curaj s-o privesc în ochi!
- De când vroiam eu să-ți pup odată mutrița asta dulce!
Ea a fugit și s-a urcat în autobuz. Nu mai aveam aer, m-am întors la celelate. Se uitau la mine cu o curiozitate ce mă umplea de stinghereală, Și au chicotit victorioase:
- L-a pupat, uite, se vede pe el!
- Acum e rândul meu, a spus alta mai mărunțică și plinuță. Am luat-o dar, deja eram chiar speriat, asta părea și mai curajoasă. Se uita prin ochii mei ca-ntr-o cutie cu dulciuri!
Am plimbat-o și, când am ajuns, am privit drept în ochii ei, ce-o fi, o fi... Ea s-a colorat, a lăsat privirea în jos ș m-a sărutat pe obraz. Dar un sărut așa delicat, cald, că-mi venea să nu mă mai spăl niciodată...
M-am întors și nu mai era decât una, celelalte s-au grăbit către casă, mi-a spus ea. S-a urcat cu reținere, am pornit, am mers furtunos, ca să-i placă și am oprit în stație. Era mai speriată decât mine cu prima din ele, privea în lături și era clar rușinată.
- Uite, i-am spus eu, dacă nu poți sau nu vrei să mă săruți, n-o să mă supăr, n-o face! O să le spunem celorlalte că m-ai sărutat și gata!
Nehotărâtă, s-a dat jos, stătea ca în fața tablei de clasă, când nu știa lecția. I-am spus la revedere și am plecat!
Inima îmi bătea cu putere, pentru mine erau niște evenimente extraordinare! Am mers undeva la marginea pădurii să mă gândesc, să savurez evenimentele zilei și nu numai...
A doua zi am mers iar la practică. S-a nimerit să ajungem în aceeași secție, dar eu nu le observasem. Lucram liniștit când au apărut ele cu maistrul și au fost puse să pregătească cu mine aceleași repere. Vorbeau încet între ele, priviri, râsete, semne. Au trecut apoi la atac:
- Ei, cum ți s-a părut ieri plata la plimbări, care ți-a plăcut mai mult?
Ai sfeclit-o, acu' să te văd! Mi-am luat curaj și am vrut să le răspund dar nu mai aveam voce! Am tușit, mi-am mai revenit și le-am spus că eu nu-s așa, că un pic mi-e rușine de ce-am făcut, că pentru mine sărutul e ceva special, ceva ce ar trebui să completeze ceea ce simt pentru o fată și că le rog să mă ierte, dar chiar nu credeam că mă vor... plăti!
Mă așteptam să se distreze pe seama mea, să facă glume, dar... n-au râs! Mă priveau așa frumos, de-mi era și mai greu să mă uit la ele!
- Ți-a plătit și rușinoasa noastră? mă întrebară ele arătând spre ultima care nu mă sărutase.
- Da, desigur, la fel ca voi!
Atunci rușinoasa a început să plângă și a fugit de acolo.
S-a mai povestit, s-a mai glumit pe alte subiecte și a venit pauza de masă. Rușinoasa a venit când mâncam și mi-a spus că am făcut un gest frumos, că ea nu vrea să rămână datoare, că și ea crede, ca și mine, despre sentimente și sărut. I-am spus că mi-ar pare rău să știu că m-a sărutat cu forța, sau chiar în silă. O înecau lacrimile, își freca mânuțele, se mișca în jurul meu de parcă trebuia să facă ceva important și n-avea curaj.
- Cum să-mi fie silă, ai un suflet așa frumos! Și s-a repezit la mine, mi-a pus mâna după ceafă și m-a sărutat așa apăsat și cu foc, de-am simțit-o de parcă ar fi pătruns cu totul în mine! Am încremenit, ea a fugit îmbujorată, iar în jur ceilalți se uitau cu drag la mine, de-mi venea să intru în pământ! Am trecut iar la locul meu de muncă, dar mâinile îmi tremurau de nu mai nimeream nici un reper, ochii îmi stăteau numai în pământ și nu mai știam ce să fac! Una din muncitoare a strigat:
- Dom' maistru, lăsați băiatul ăsta să plece acasă că-i e rău, uite cum îi tremură mâinile!
Eram și mai zăpăcit, am plecat în halatul de practică, și am fugit acasă să-mi revin.
Eram emoționat, trist și fericit în același timp, de obicei analizam și răsuceam orice problemă pe toate părțile. Acum nu-mi mergea mintea, dar taaare mult îmi plăcea ce simțeam. Oare când va veni și la mine... adevărata dragoste?
-->
Comentarii
Ce fain povestești, Viorele! Ar fi păcat să nu faci un serial din asta și, dacă poți, un roman. Succes!