Deschid ferestrele ploii de vară
simt mirosul teilor înfloriţi pe deal,
picăturile cad oblic pe frunzele ondulate de arşiţă,
e o plăcere să umbli desculţ pe drumul de pământ înmuiat.
Apoi ce poţi compara cu trăirea firească
sub fulgerele care se apropie
ca nişte săgeţi de foc rupte pe cer.
Nu mă sperie şi nu poate să se întâmple ceva,
mă adun din gânduri şi caut un adăpost,
aproape îmi vine să strig, dar mă opresc
nimeni n-ar înţelege pornirea
şi ziua se consumă frugal.
Mi se pare o grabă ciudată revenirea soarelui strălucitor
parcă nimic nu s-a întâmplat
încât caut un alt adăpost la umbră.
Natura pur şi simplu te adaugă fără să ştii
printre mişcările sale neştiute.
-->
Comentarii