Ploi

      Ieri era soare la ora asta. Azi, la aceeași oră, este o atmosferă sumbră, nori negri, joși și, uite, s-a pornit și vântul. Stau în stație și aștept autobuzul când... a început să plouă!

Adăpostul din stație este în reparație, oamenii își pun în cap ce apucă, genți, mape sau, pur și simplu, stau să-i plouă.

      Deschid umbrela, e tip baston, cu circumferință mare. Alături două fete se uită la umbrela mea cu jind. Le fac semn să vină, una vine imediat iar cealaltă se codește și trece de pe un picior pe altul. Ploaia devine mai deasă, torențială! Îi fac iar semn să vină și vine. Deja era udă, dar sub umbrelă e mai bine. Mai bate și vântul și apa ajunge și sub umbrelă. Prima din fete pune mâna pe mâner, peste mâna mea și o înclină ca să compenseze vântul, că eu n-am făcut-o!Apoi se uită îngrijorată în ochii mei. Eu zâmbesc, o aprob și mă trezesc lipit de ele pe ambele părți.  Mai era loc, fac semn și doamnei de alături și suntem acum patru sub umbrelă!         Autobuzul nu mai vine, ne agităm dar simt că ne ținem și de cald.

      Sunt un  pic emoționat de ce simt: formele feminine mă fac să stau cuminte, cuminte, să nu par cine știe cum, dar fata din față se lipește și mai tare de mine, cu privirea în lungul drumului. Cred că m-am colorat la față, că celaltă fată, a pufnit în râs și se uita amuzată în ochii mei. Am privit în jos și, din fericire, a sosit autobuzul! S-au repezit cu toate să urce, doar cea din fața mea a mai zăbovit un pic și m-a strâns de mână, apoi a fugit la ușa din spate.

      Stăteam ca sardelele în conserva de autobuz second hand nemțească, mirosea a câine ud sau, mai corect, a păr ud amestecat cu zeci de parfumuri. La fiecare stație înghesuiala creștea și m-am trezit, din față, unde urcasem, împins tocmai în mijloc! Acolo, ce să vezi, nimeresc, întâmplător sau nu, lângă fata care mă strânsese de mână!

      - Tu ești Ionel? - mă întreabă încercând să rămână în picioare.

      - Da, dar de unde mă știi?

      - Ne-ai reparat televizorul, odată de mult...

      - Și tu ești...

      - Ana. Of, ce mai împing ăștia! - și se înghesui și mai tare în mine!

      Iar i-am simțit formele frumoase și m-am uitat în altă parte rușinat. Dar simțeam că îmi și place... Am încercat să o protejez cum se putea și am reușit să găsesc o poziție mai puțin ”provocatoare” pentru mine.

      - Lucrezi în Steagu Roșu?

      - Nu, la ICSITTA, în curtea lui Steagu Roșu, dar o iau prin uzină - am răspuns eu.

      Am ajuns și valul de oameni care coborau ne-au despărțit. Deci formele astea minunate se numeau Ana! Măi să fie!

      Am uitat incidentul, dar într-o altă zi, tot dimineața, când a început ploaia m-am trezit că vin în fugă ,direct sub umbrela mea, Ana cu prietena ei! N-au mai întrebat, s-au lipit fără grijă de mine și râdeau amândouă, schimbând între ele priviri cu subînțeles.

      - Îți place de Ana? - mă întrebă fata cealaltă.

      - Îmi plăceți amândouă și îmi plac toate privirile frumoase din jur!

      - Eu sunt Geta, cu mine n-ai făcut cunoștință data trecută! Ești om bun că ne primești sub umbrela ta!

      - Și că îți place de noi, spuse Ana, zâmbind ștrengărește.

      Eram prins  la mijloc, mă simțeam intimidat, mă colorasem la față și simțeam că mor de rușine!

      - Ce fete îndrăznețe! Au simțit că-s mai rușinos și m-au atacat, dar se distrează doar, am gândit eu.

      Iar am fost salvat de sosirea autobuzului. Am urcat, acum nu mai era aglomerația aceea nebună, era mai devreme. Ele au fugit înainte și mi-au păstrat loc.

      - N-am scăpat, am gândit eu, sper să ies cu bine și din asta!

      - Și cu ce te ocupi, când nu mergi la muncă? - m-a întrebat Ana.

      - Păi, citesc, mă plimb cu motocicleta, mai repar ceva electronice, mai ies în fața blocului, ca băieții. Dar voi?

      - Ca fetele, treabă acasă, ne plimbăm în parc, nu vii diseară în parc să mai vorbim? - mă întrebă Ana, uitându-se cumva în jos.

      - Azi e vineri, cred că n-am nimic de lucru, o să vin. Pe la ce oră?

      - După șapte, să termin de ajutat pe mama la treabă.

      - O să fiți amândouă?

      - Cred că da, de obicei ieșim la ora aia!

      M-am dus la serviciu, m-am tot gândit ce pot vorbi eu cu două fete, istețe, frumoase și îndrăznețe, mi-am pregătit subiecte de discuție, ce mai, eram ca înaintea unui examen la facultate!

      Toată după amiaza a plouat. Spre ora șapte ploaia devenise mocănească, nu știam ce să fac, oare mai vin fetele pe așa vreme? M-am dus, eram singur în tot parcul, doar eu și... umbrela mea!

      - Am să stau un sfert de oră și dacă nu vine nimeni, gata, plec! - mi-am spus eu ușurat că nu trebuie să dau piept cu ”adversarul”. Dar parcă simțeam și un mic regret: oare cum ar fi fost dacă...

      Deodată văd venind în fugă pe cineva cu glugă în cap! Pare fată, o fi Ana? A venit, era ea. M-a luat în brațe, m-a sărutat lung, lung, apoi a fugit! Așa, fără o vorbă!

      Am rămas descumpănit, bucuros, și totuși speriat!

      - Nu știu dacă chiar țin la ea, n-o cunosc, ce mă fac dacă...?- îmi spuneam în gând.

Dau să plec din parc, și văd pe cineva împreună cu Ana, venind spre mine. Ea, cu capul lăsat în jos, el, un tip mai în vârstă, care îmi pare cunoscut. Da, e contabilul șef de la Electroprecizia.

      - Aha, tu erai Ionele, deci nici în tine nu mai am încredere! Bine, măi, dar te iei de fiică-mea pe la spatele meu? Vă dați întâlnire pe ploaie? Până unde ați mers mă, cu astea? Nu ți-e rușine?

      - Vă rog să nu vorbiți așa, e prima dată când ne întâlnim și știam că vine cu prietena ei, Geta, deci ar fi fost, evident, ceva decent! Și, pe urmă, nici nu ne cunoaștem bine, ne-am întâlnit pe navetă! Altceva decât numele ei mic nici nu știu!

      - Da? Aha, deci n-ați făcut încă nimica! Să nu cumva să te mai întâlnești cu ea că vă termin pe amândoi, așa să știi!

      - Dar de ce vă purtai așa, vreți să o călugăriți? Orice fată de vârsta ei mai iese, mai poate vorbi cu câte un băiat, nu vi se pare normal? E majoră, nu?

      - Uite la el! Băi, prăpăditule, cum vorbești tu cu mine, băi?

      - Vă rog..., eu v-am vorbit frumos! Și susțin că orice copil devenit major are dreptul să vorbească cu alții fără controlul părinților!

      - Îți dau eu ție control de nu poți să-l duci, auzi, să termini cu prostiile! Cât stă în casa mea, eu impun regulile, clar? Pe tine nu te vreau, că nu ești de familie bună, ești sărăntoc și mai ești și obraznic pe deasupra!

      A zmucit fata de mână și au plecat. Fata plângea, el bodogănea, iar eu, eu... Am rămas perplex. Stăteam cu umbrela deschisă, deși nu mai ploua și-mi simțeam sufletul trist., amar...

      Am mai zăbovit în parc un timp, să-mi revin și am pornit abătut spre casă.

       Idila mea a început din cauza ploii și s-a terminat  pe ploaie, într-o altă ploaie... de vorbe urâte.

      Ce ți-e și cu ploile astea!

1979362732?profile=original

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Da Aurelia, toate-s schimbătoare, chiar și noi.

    Mulțumesc pentru lectură și comentarii!

Acest răspuns a fost șters.
-->