La streașina vieții, nori-mbufnați
despletesc, în șuvițe, ploi de gânduri
și pe zi ce trece simt mereu,
tot mai greu acoperișul vârstei...
prinși sub răzmerița intemperiilor,
pilaștrii au rămas fir de plumb,
chiar dacă zidurile s-au umezit.
Ploile din gânduri au scorojit
pereții zugrăviți cu vise
și-atinși de mucegaiul tăcerilor
i-a năpădit puful neputinței...
lacrimile așteptărilor au sporit
umezeala cuvintelor nespuse,
până când s-au macerat poveste.
La streașina vieții, ropotesc
demult, ploi de gânduri întomnate,
umiditatea intensififică frisoanele
anotimpului vitregit de zestre...
norul prins sub aura luminoasă,
naște speranța unui curcubeu,
imbujorând obrajii lipsiți de zâmbet.
7 Noiembrie 2017 - MIT

Comentarii