Gândul rătăcitor
caută în van
cerul iubirii albe.
Pescăruşul,
alb şi el,
zboară deasupra marii
cu aripile frânte,
poposeşte pe vârful timpului
în zorii dimineţii,
în loc de rouă
soarbe picurul de lacrimă
al vieţii.
Lumea ta,
era şi lumea mea,
beţia fericirii.
Eu atingeam
cu baierile inimii oceanul,
picurii împlinirii.
Pline de har
îmbrăcau în mii culori pământul,
cuvintele spuneau
ce-aveau de spus,
de negură
n-aveau habar.
Iubirea ce ţi-am dat
te-a îmbrăcat în vise,
ne mângâia gând cald.
Vântul şăgalnic
lacrima ardea,
durerea dispărea
în faţa clipelor
de linişte deplină
tot se estompa.
M-am prins de tine,
Iubirii i-am dat mâna
şi am simţit stropul
nesperat, de fericire.
Eram plămadă din ţărână
amestecat
cu raza caldă de lumină.
Acum paşii rătăcesc
în căutarea ta,
în umbra nopţii,
strivind singurătatea.
Aud cuvintele nespuse,
caut în van
vise necoapte,
tânjesc cuvinte nerostite
căzute în trupul mut
al nefiinţei.
Nu mai aud a lor rostire
în
-Poemul de iubire-
-->
Comentarii