Într-o succesiune de viziuni atemporale,
Îşi construieşte din cuvinte un spaţiu augustin
În care conspiră împotriva ordinii universale,
Asumându-şi riscul de-a-se sinucide câte puţin.
Pentru sufletul lui, realitatea-i doar un stimul;
Cu emoţii, încarnate-n trup de dorinţe majore,
Încearcă să-i seducă sensurile prin metafore
Din care aprinde candele de luminat neamul.
Însetat în deşertul clepsidrei de cuvinte solare,
Le soarbe fierbinţeala dintr-un prelung răsuflet,
Realităţii îi îndepărtează hotarele ispititoare,
Făcând mirajul să danseze pe retina din suflet.
Ziua lui de lucru e un lanţ de nopţi articulate
Şi clipe-scântei înmugurite-n profunzimi astrale.
Cu tocul, îşi cere iertare foii de hârtie imaculate,
Făcând din poezie un testament al conştiinţei sale.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 14 februarie)
-->
Comentarii