Voi trezi cu al cerului meu clopot
satul cu ţăranii obosiţi din somn,
vor auzi cum cade ploaia-n ropot
şi pruncii îmbracă mantie de domn.
Nu se grăbesc, deşi însufleţirea
c-o trudnică pornire pentru pământ,
o să-şi lase acasă-n prag, iubirea
de-a pururi încinsă-n brâu de legământ
Grădina-i înflorită-n taină,merii
poartă pe umeri rodirea altor vremi
şi nevăzuţi de umbrele tăcerii
risipesc mireasma unor ani boemi.
Poetul îşi caut’-un loc de vază
cu muzele cuvântul să-şi alinte
şi-n ziua ceruită la amiază,
adună-n poezie haruri sfinte.

Comentarii