La o ceașcă de ceai, în toamna vieții,
Mi-e dor de taina nopților de vară
Și mă întreb, senilă, într-o doară:
De ce mi s-au albit, de-un timp, pomeții?
Totuși mă scald în aerul blândeții
Și-ncerc să uit că și-alții observară.
Oare bătrânețea e o povară?
De ce mi s-au albit, de-un timp, pomeții?
Anii mi-au zdrențuit și epoleții
Cu care mă făleam, dar în tăcere.
Mai beau un ceai și pun și-un pic de miere…
De ce mi s-au albit, de-un timp, pomeții?
În seara asta aștept oaspeții,
La o ceașcă de ceai, în toamna vieții…
-->
Comentarii
Frumos și puțin nostalgic! Felicitari!
Cu aceeași admirație și drag!