Un cavaler al merelor aurii
se hrăneşte cu amiezi,
pictează cu raze de soare
faţa lor întoarsă.
Fumegă de sete timpul
se vindecă de nemiloase ispite
cu iluzia transparenţei
de care se sperie.
Merele fug în seminţe
unde renaşte visul
pomului lăudat pierdut în desiş
şi nimeni nu-i strânge fructele
din ierburile înalte,
de frunzele se tem
să-şi schimbe culoarea
în umbra sfârşită.
-->
Comentarii