În vrăjitorul amurg, ca o mare cu irizări între azur şi aramă,
Cu o crizantemă la cârmă şi alta, pe post de velă, la catarg,
În libertatea mozaicului de frunze, duios, amitirile mă cheamă,
Iar corabia gândurilor, semeţ, mă poartă spre al toamnei larg.
Amintirile ferecate-n suflet cu lanţuri de patos îmi par cântări de înger;
Le simt forţa hipnotică aspirând lumina fierbinte din orice abis.
Pe crugul crepuscular, luminând calea dintre inimă şi seraficul cer,
Unde câteva stele închise în scoica timpului se desăvârşesc în perle de vis.
Nimb răcoritor pe sufletu-mi aprins şi, amintirilor mele, dulce glas,
Împlinire a genelor greu-încercate şi, năzuinţelor mele, suport,
În clepsidra anotimpurilor, toamna aceasta nu-i decât un popas,
Iar gândurile coapte în amurg, doar o escală în al amintirilor port.
Bucureşti, 2O16, O8 septembrie

Comentarii
Mulţumesc, NICOLETA şi LILI, pentru aprecieri! O zi binecuvântată!
..lecturat cu placere ..admiratie sincera ..
Frumos!
Mulţumesc, LENUŞ şi VERONICA, pentru aprecieri! O zi frumoasă!
Frumos!