Port liniştea
(GV)
Port liniştea din inima munţilor laolaltă,
cu dospirea de pâine, ascunsă-n visări,
o trudă a vieţii în ghem adunată,
mustind între ceruri, la porţi alinări.
Răstignirea să ştii, îmi este visare,
nădejdea mi-e drumul ce-a fost cândva scrum,
din albul de pâine , doar miezul ne doare,
şi tăcerea la capăt, iubito, de drum.
Să-mi laşi dacă poţi în gări răsărit,
în spate lumini ce poate umbresc,
în umbre, tăcerea şi un cald asfinţit,
şi frica de azi, să o laşi ... te privesc !
Ţi-am spus de tăceri, doar pe astea le ştim,
cu ele în spate plecăm spre ispite,
să crezi doar în visul din vis, când iubim,
pe raft ruginesc, vise încă topite.
-->
Comentarii