POVARA DE A FI ROMÂN




În istoria fostei R.S.S. Moldoveneşti1979308958?profile=RESIZE_480x480 anii ’70 ai secolului trecut s-au înscris drept ani de evidentă ascensiune naţională. Pentru prima dată, după 1944, când Basarabia a fost ocupată de sovietici, în funcţii de răspundere încep să fie numiţi şi unii băştinaşi. Studenţii instituţiilor superioare de învăţământ din R.S.S.M. aduceau în republică mii de volume în limba română din Moscova, Kiev, Cernăuţi, Odessa şi alte oraşe unde studiau. Erau cărţi de Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Constantin C. şi Dinu C. Giurescu, Nicolae Bălcescu, Adrian Păunescu, George Coşbuc, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu şi alţii. Discuri ale formaţiilor „Mondial“, „Savoy“, „Sincron“, „Coral“ sau ale unor Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Constantin Drăghici, Irina Loghin luminau minţile şi sufletele tineretului studios, trezind sentimente patriotice, de mândrie naţională.
Sentimentul naţional în deceniului şapte al secolului trecut a fost promovat nu numai de poeţi, scriitori, muzicieni, pictori sau cineaşti, dar şi de unele oficialităţi de stat şi de partid din rândul românilor basarabeni, care au susţinut apariţia şi difuzarea acelor cărţi, articole, filme, melodii. În aparatul de conducere al republicii se conturase „o aripă de dreapta“ a nomenclaturii. De unii dintre aceştia depindeau finanţarea, aprobarea şi lansarea unor opere literare, muzicale, cinematografice sau din domeniul artelor plastice.
Desigur, această deşteptare a demnităţii naţionale, a mândriei de a fi român nu putea trece neobservată de Moscova, cu atît mai mult cu cât ea era permanent informată de organele KGB-ului şi ale Miliţiei de la Chişinău. În perioada amintită a avut loc o mobilizare totală a uneltelor ideologice şi de forţă pentru a stăvili pătrunderea adevărului istoric pe acest petic de pământ românesc, ocupat de ruşi (1812-1918), apoi de sovietici (1940-1941, 1944-1990). Nu în zadar în anii 1970-1980 de sub pana istoricilor sovietici din R.S.S. Moldovenească (în mod preponderent, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale şi unii rătăciţi din Transnistria) au apărut câteva tone de maculatură istorică, pretinse monografii sau cercetări ştiinţifice. Ca să devii „savant istoric“, pe atunci, era de ajuns să scrii cît mai multe calomnii la adresa României şi a tot ceea ce era românesc. Grabnic primeai titlu ştiinţific, serviciu la catedră, apartament gratuit de la stat şi alte facilităţi. Aceasta era politica oficială!
Situaţia reală din R.S.S. Moldovenească la începutul trecuţilor ani ’70 se oglindeşte şi în documentul  propus.L-am descoperit în Arhiva organizaţiilor social-politice a Republicii Moldova (fosta Arhivă a C.C. al P.C.M.), poartă titlul Despre măsurile privind intensificarea activităţii ideologice în rândul populaţiei R.S.S. Moldoveneşti şi face parte din Procesul-verbal nr. 111, din 16 noiembrie 1970 a şedinţei Biroului C.C. al P.C.M. din aceeaşi zi. Traducerea din limba rusă ne aparţine. Am eliminat unele pasaje nesemnificative.

Comitetele orăşeneşti, comitetele raionale, multe organizaţii primare de partid din republică îndeplinesc o anumită muncă de educaţie comunistă a oamenilor muncii şi au reuşit să ridice activismul de muncă şi politic. Cu toate acestea, datorită unor lacune în organizarea educaţiei populaţiei în spiritul patriotismului sovietic şi al prieteniei popoarelor U.R.S.S., precum şi sub influenţa propagandei burgheze, în republică au loc cazuri de orientări şi atitudini naţionaliste, prooccidentale, sioniste, antisovietice etc.
Partea română, din ce în ce mai activ, foloseşte literatura, radioul, televiziunea, călătoriile cetăţenilor români în Moldova şi vizitele cetăţenilor noştri în R.S.R. pentru a propaga printre oamenii noştri cursul politic „deosebit“ [al României], neprietenos faţă de U.R.S.S. Organizaţiile româneşti se străduie să trimită turişti preponderent în Moldova, stăvilind călătoriile în alte zone ale U.R.S.S.
În 1969, republica a fost vizitată de 14,4 mii de români, iar în România au călătorit 5 mii de cetăţeni de ai noştri. În 10 luni ale anului curent călătoriile din ambele părţi au înregistrat aproximativ 10 mii oameni. Unii cetăţeni români se exprimă deschis referitor la pretenţiile teritoriale ale României faţă de Basarabia şi Bucovina. Au fost depistate cazuri cînd turiştii români se ocupau cu specula, vânzând mărfuri de larg consum.
Din România şi prin teritoriul ei la noi ajunge multă literatură duşmănoasă, inclusiv chineză şi albaneză. În 10 luni ale anului 1970, la punctele vamale ale republicii, grănicerii au confiscat de la străini 2.815 exemplare de asemenea produse. În R.S.S. Moldovenească se răspândesc multe publicaţii periodice. În anul curent au venit din România 2.377 de exemplare, în timp ce România are doar 615 abonamente la gazete şi reviste moldoveneşti.
În scopul intensificării pe mai departe a muncii ideologice de educaţie a oamenilor muncii în spiritul patriotismului sovietic şi al internaţionalismului proletar, al contracarării propagandei duşmănoase şi în conformitate cu Hotărîrea C.C. al P.C.U.S. din 5 noiembrie 1970, Despre măsurile privind intensificarea muncii ideologice în rândul populaţiei R.S.S. Moldoveneşti şi a regiunii Cernăuţi din R.S.S. Ucraineană, Comitetul Central al Partidului Comunist al Moldovei hotărăşte:
1. Comitetele orăşeneşti, raionale, Consiliul Republican al Sindicatelor, C.C. al U.L.C.T.M. [Uniunea Leninistă Comunistă a Tineretului din Moldova], Ministerul Culturii din R.S.S.M., Ministerul Învăţământului din R.S.S.M., Comitetele de Stat ale Consiliului de Miniştri a R.S.S.M. pentru televiziune şi radiodifuziune, presă şi învăţămînt profesional-tehnic, Prezidiul Academiei de Ştiinţe a R.S.S.M., redacţiile gazetelor şi revistelor republicane sunt obligate să-şi modifice esenţial activitatea ideologică în rândul populaţiei republicii, să ridice nivelul educativ al oamenilor muncii, în primul rând al tineretului şi intelighenţiei [intelectualilor] în spiritul internaţionalismului proletar, al prieteniei popoarelor U.R.S.S., al patriotismului sovietic, al unui spirit politic accentuat. Să stăvilească pătrunderea ideologiei burgheze şi altei ideologii duşmănoase în rândurile oamenilor sovietici, să acuze public şi să-i tragă la răspundere pe purtătorii acestor ideologii. [...]
3. Comitetul de Stat al Consiliului de Miniştri al R.S.S.M. pentru televiziune şi radiodifuziune este însărcinat să întocmească un ciclu de măsuri în scopul îmbunătăţirii calităţii emisiunilor radio şi TV, pregătirii şi perfecţionării cadrelor de creaţie de la radio şi televiziune. Se propune C.C. al P.C.M., în coordonare cu Comitetul de Stat al Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. pentru radio şi televiziune, majorarea timpului de antenă pentru emisiunile în limba moldovenească, destinate radioascultătorilor din Republica Socialistă România.
4. Se obligă Prezidiul Academiei de Ştiinţe a R.S.S.M. să prezinte C.C. al P.C.M. propuneri aprobate de institutele corespunzătoare ale Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. privind desfăşurarea diferitelor conferinţe şi sesiuni ştiinţifice pe probleme ale istoriei Moldovei, formarea naţiunii moldoveneşti, istoria relaţiilor ruso-române şi sovieto-române.
5. Consiliul Moldovenesc Republican al Sindicatelor, Direcţia de lucru cu turişti străini de pe lângă Consiliul de Miniştri ai R.S.S.M., C.C. al U.L.C.T.M. vor elabora măsuri de îmbunătăţire a relaţiilor turistice cu România în scopul informării opiniei publice din România despre viaţa poporului moldovenesc, realizările lui în anii puterii sovietice. Împreună cu organele de partid şi sovietice orăşeneşti, raionale se va stabili o procedură de selectare mai riguroasă a turiştilor sovietici, care vor călători în R.S.R. pentru ca aceştia să fie supuşi unui instructaj adecvat.
6. Ministerul Afacerilor Interne al R.S.S.M. va întocmi măsuri de evidenţă a invitaţiilor cetăţenilor români în Moldova şi a plecărilor cetăţenilor noştri în România; va contribui esenţial la micşorarea numărului vizelor particulare. Se va stabili un control riguros al comportamentului cetăţenilor români în perioada aflării lor în republică, felul cum aceştia respectă legile sovietice şi regulamentele stabilite de cazare a străinilor în U.R.S.S.
8. Ministerul Telecomunicaţiilor al R.S.S.M., Comitetul de Stat al Consiliului de Miniştri pentru presă, comitetele orăşeneşti, raionale de partid vor lua măsuri pentru limitarea pătrunderii şi răspândirii în republică a literaturii române şi a presei periodice româneşti.
9. Se obligă Comitetul de Stat pentru Planificare (Gosplan) al R.S.S.M., Ministerul Telecomunicaţiilor al R.S.S.M., Comitetul de Stat al Consiliului de Miniştri pentru radio şi televiziune al R.S.S.M. ca pînă la 1 decembrie 1970 să adreseze Consiliului de Miniştri propuneri concrete privind dezvoltarea pe mai departe a reţelei de televiziune, a asigurării unui semnal TV calitativ pentru două programe de TV cu acoperire pentru întreg teritoriul republicii.
10. Se obligă Ministerul Construcţiilor din R.S.S.M., Ministerul Construcţiilor Rurale din R.S.S.M. şi Ministerul Telecomunicaţiilor din R.S.S.M. să finiseze construcţia şi să dea în exploatare la termenele stabilite staţiile de retransmisie radio prin cablu Bălţi-Edineţ, staţia de retransmitere pentru televiziune din oraşul Edineţ şi emiţătorul radio de 150 kw pentru unde medii.
11. Se atenţionează Ministerul Construcţiilor din R.S.S.M. (tov. Lubenţa D.E.), Comitetul de Stat al Consiliului de Miniştri din R.S.S.M. pentru presă (tov. Jmereniţcaia E.F.) asupra lucrărilor de construcţie a tipografiei centrale în oraşul Chişinău şi se obligă să ia toate măsurile pentru finisarea construcţiei şi darea ei în exploatare în 1972.
12. Să se ţină cont că C.C. al P.C.U.S. a dat dispoziţie ca: a) organele locale „Soiuzpeceati“ [organizaţie de stat, care se ocupa cu abonarea şi livrarea presei, inclusiv a celei din străinătate] să realizeze abonarea la gazetele şi revistele din R.S.R. numai pentru locuitorii respectivului oraş, regiune, ţinut. Se exclude posibilitatea de a remite abonamentul din alte regiuni ale ţării [U.R.S.S.] locuitorilor Moldovei;
b) Comitetul pentru presă de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. să întocmească comanda anuală de cărţi din Republica Socialistă România pentru a fi distribuite în R.S.S.M. numai de la Comitetul pentru presă al republicii [R.S.S.M.];
c) Să se analizeze posibilitatea de înlocuire a emiţătoarelor de televiziune situate în R.S.S. Moldovenească la frontieră cu România cu altele de o capacitate mai mare;
d) Academia de Ştiinţe a U.R.S.S., Institutul de Marxism-Leninism de pe lângă C.C. al P.C.U.S., revistele Voprosî istorii, Novaia i noveişaia istoria, Voprosî istorii SSSR, Mejdunarodnaia jizni să sporească publicarea articolelor şi materialelor despre rolul Kominternului în istoria mişcării comuniste şi muncitoreşti, să abordeze problemele privind istoria relaţiilor ruso-române şi sovieto-române, politica autorităţilor române în perioada de până la război şi altele care sunt tratate tendenţios în istoriografia română.
13. [Sunt nominalizate instituţiile de mai sus şi se decide ca până la 1 aprilie 1971 să se raporteze C.C. al P.C.M. despre îndeplinirea prezentei hotărâri.]

Documentul de mai sus necesită câteva minime precizări. Pentru a justifica ocupaţia Basarabiei, iar apoi şi a Bucovinei, atât autorităţile ţariste, cât şi cele sovietice au dus o politică de falsificare a istoriei, de cultivare a minciunii şi a zvonurilor tendenţioase, de susţinere a tot felul de aberaţii la adresa României şi conducătorilor ei. Cetăţeanul Rusiei ţariste, apoi cel din U.R.S.S. a fost educat în spiritul formării unei atitudini duşmănoase sau cel puţin rezervate faţă de România şi români. Pentru realizarea acestor scopuri imperiale au fost folosite toate metodele de înjosire şi violenţă împotriva românilor basarabeni ucişi, deportaţi, băgaţi de vii în gropi cu var, au fost arse bibliotecile şi închise bisericile, a fost creat un mecanism propagandistic fără egal care includea ştiinţa, literatura şi arta ş.a. Cu toate acestea, teama că cei rămaşi în viaţă, copiii şi nepoţii celor ucişi sau deportaţi, vor afla în cele din urmă adevărul i-a făcut pe ocupanţi să întreprindă tot felul de măsuri, pentru a stăvili pătrunderea adevărului istoric în Basarabia.
Turiştii din R.S.S.M. care urma să viziteze România erau selectaţi extrem de riguros. De fapt, erau reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, plus cîteva procente din populaţia autohtonă – ţărani sau muncitori, necunoscători de istorie şi politică. Dar şi aceştia erau trecuţi prin filtrul KGB-ului şi prin tot felul de instructaje. Fiecare grup de turişti din R.S.S.M. era însoţit de un conducător (în majoritatea cazurilor funcţionari de partid sau ai comsomolului). Pentru o mai bună siguranţă, în componenţa fiecărui grup era inclusă şi o persoană a cărei identitate nu o cunoştea nimeni, dar care nu era altcineva decît un securist sociabil şi curios. Uneori, prerogativele de supraveghere erau transmise conducătorilor de grup. Turiştii români sosiţi în R.S.S. Moldovenească erau luaţi în evidenţă de organele KGB şi de partid, începând cu controlul bagajelor, al persoanelor cu care au intrat în contact etc. Dacă vreun turist îndrăznea să aducă vreo carte sau ilustraţii cu caracter istoric, acestea erau imediat confiscate. Turiştilor din România li se schimbau foarte puţini bani în ruble sovietice, probabil, pentru a-i sili să vândă mărfuri de larg consum aduse din România, pentru ca apoi să fie învinuiţi de speculă.
Vânzarea cărţilor în limba română în R.S.S.M. era interzisă. În Chişinău era o librărie, „Drujba“ (Prietenia), unde se vindeau cărţi din străinătate, dar la compartimentul literatură română de obicei se aflau vreo 30-40 de cărţi cu o tematică strict profesională: creşterea grâului în Transilvania, tratarea bolilor cardiovasculare la iepuri, unele opere ale lui Lenin sau Marx. Cei mai norocoşi puteau procura uneori vreun dicţionar rus-român, român-rus, francez-român, român-francez, german-român etc. Abonarea la ziarele şi revistele din România se afla în aceeaşi situaţie cu vînzările de carte. Locuitorii din alte republici unionale, precum Federaţia Rusă, Ucraina, Belorusia, Tadjikistan, Gruzia, Armenia etc. se puteau abona la presă din România, fără restricţii, pe când în R.S.S.M. acest lucru era extrem de dificil. În afara unor biblioteci şi a câtorva sute de scriitori, artişti, oameni de ştiinţă credincioşi sistemului, nimeni nu se putea abona la vreo publicaţie românească.
Românii din Basarabia găsiseră o modalitate de a procura presa periodică din România prin intermediul rudelor, prietenilor, cunoscuţilor stabiliţi în alte colţuri ale U.R.S.S. Peste vreo 3-4 ani organele KGB din R.S.S.M. au descoperit aceste subterfugii şi au fost luate toate măsurile de a împiedeca pătrunderea în ţară a gazetelor şi revistelor din România pe această cale. Cuvântul român a fost transformat de autorităţile comuniste într-un cuvânt de ocară, de înjosire, de pericol social etc. Funcţionarii de stat, organele de partid, securitatea hotărau ce nume să poarte copilul şi în ce limbă să vorbească acasă şi în societate, ce să citească cetăţeanul din R.S.S.M., ce spectacole şi concerte să urmărească, ce filme să vizioneze. La începutul anilor ’70, în toată U.R.S.S. a rulat filmul românesc Columna; în R.S.S.M. a fost interzis printr-o hotărâre a Biroului C.C. al P.C.M., fiind considerat dăunător.
Structurile de partid şi de stat din R.S.S.M. au făcut totul pentru ca faptul de a fi român în Basarabia să devină o povară.
Dar, slavă Domnului, nu au izbutit!

ALEXANDRU MORARU, mun.Chişinău

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Sufletul românilor de dincolo de Prut a fost strivit cumplit sub cizma rusescă! Nici la noi nu s-a stiut ce se întâmplă acolo. Nu se spunea că acolo trăiesc români. Se tragea concluzia ca dincolo de Prut e URSS-ul, deci sunt ruși.

  • Poate ca dna Timeea are o picatura de dreptate, nu ea va interzice sa va numiti "romani", ci chiar voi moldovenii va numiti "moldoveni" si vorbiti "limba moldoveneasca", asta ca o diferentiere clara de noi ceilalti, dar de cand cu U.E.,lipsa Vize, etc, cetatenia romana este grozav de buna. Mi s-a intamplat sa calatoresc in Chisinau, asa ca povesteste-ne despre cum ai tratati pe romani,,,?! Dar ca sa nu ne suparam unii pe altii, ar fi de dorit sa nu mai culpabilizati Romania, punand in spinarea noastra toate necazurile pe care le-ati avut cu rusii, care se stie cum s-au purtat cand au trecut pe la noi, cu diverse ocazii...Grin.gif

  • Un articol foarte interesant şi documentat...Felicitări!
    Cu prietenie Lenuş
  • Regret ca v-am suparat. Repet, nu numai Moldova a fost luata, ci si Ardealul, dar ardelenii nu s-au exprimat despre Romania asa cum am auzit eu la TV, ca s-au exprimat altii. Iar in ce priveste "cedarea", stiti mai bine ca mine ce este aceea Imperiul Rus, si cat de bine se putea lupta cu acest imperiu o tara ca Romania. Tara aceasta a noastra a fost inconjurata de mari imperii, care au smuls cate-o bucata din Romania de-a lungul istoriei.  O stiti foarte bine, nu?

  • Cu regret Gabor Dragana Timeea nu prea cunosti istoria dar felul cum gandesti este periculos nu numai pentru basarabeni, sar si pentru cei din Tara.Basarabenii sunt romani nu ca Iliescu sau Basescu i-a facut,ci pentru ca sunt romani de la Dumnezeu, indiferent de doresti dumneata sau altcineva...De unde ai prins atata ura fata de romanii din afara granitelor? Care-i vina basarabenilor ca in 1812 rusii au rupt Moldova in 2 parti si au ocupat Basarabia pentru mai bine de o suta de ani ? Care-i vina basarabenilor ca Romania in 1940 a cedat Basarabia lui Stalin fara nici un foc de arma ? Mai bine de jumatate de Basarabie a fost dusa in Siberia si adusi aci rusi, ucraineni, evrei etc.In scoli si biserici este introdusa limba rusa, este interzis sa vorbesti romaneste,este interzis sa te numesti roman....si dumneata tot ne interzici sa ne numim romani??!!!

    Doamne fereste daca toti romanii gandesc ca Dumneata!!!!!!!!!

  • Interesant, istoria este complicata! Ardealul a stat sub Imperiul Austro-Ungar cam 1000 ani, sau ma insel? Totusi, n-au avut nici o problema cu revenirea la Patria-Muma. Populatia din Moldova a stat sub dominatie ruseasca mult mai putin, dar destul, pare-se, ca sa se declare cu totul altceva decat romani. Romania a fost acuzata ca destabilizeaza situatia etc, amestec nejustificat etc, tendinte de alipire teritoriala, si altele. Populatia din Moldova era formata din moldoveni, care totusi brusc au devenit extrem de romani, in clipa in care Romania a intrat in Spatiul U.E, si s-au exclus Vizele. Moldovenii au stat la cozi la Consulat, au devenit romani cu acte-n regula si-au impanzit Europa cu titulatura de romani de-mprumut. Daca gresesc cu ceva, scuze imense, dar populatia din Moldova se schimba dupa cum sufla interesul propriu. Repet, ardelenii nu au avut niciodata asemenea probleme de adaptare si de "romanism" schimbator. Nu oblig pe nimeni sa fie de-aceeasi parere cu mine, ceea ce-am scris sunt doar opiniile mele personale.

Acest răspuns a fost șters.
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 4 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Pribilești este un sat de aproximativ 790 locuitori, al comunei Satulung din județul Maramureș,…
Acum 4 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Polo pe apă este un sport nautic pe echipe. Se dispută între două echipe alcătuite din 7 jucători…
Acum 4 ore
Ioan Muntean – mijitul zorilor (cybersonet XXXVIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – mijitul zorilor (cybersonet XXXVIII) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 8 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
13. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
mijitul…
Acum 8 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - mijitul zorilor (cybersonet XXXVIII) în Cronopediada grup
Acum 8 ore
Nitu Constantin a apreciat postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - bou (1)
Acum 11 ore
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - bouGeografie lingvistică         Boul în expresii (pamflet)        Moto: „Ea…
Acum 11 ore
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - bouGeografie lingvistică          Boul în viață și în lume        Moto: „Boul…
Acum 11 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
13. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
mijitul…
Acum 11 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu LOOPINGURI - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 14 ore
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - bouGeografie lingvistică         Boul în onomastică        Moto: „Însemn…
ieri
Mai Mult…
-->