poveste
pe apa morţii plutesc nuferi în zbor,
când ultimii fluturi mor;
umbrind păduri tu treci ca o taină,
în regeasca ta haină,
te chem mereu către gura lunii
să-ţi povestesc legenda pădurii,
poleită cu stele, luceferi, zefiri,
din basmul marii iubiri,
cu un castel spânzurat pe o stâncă,
când toamna moare de brâncă,
şi mă cufund în somnul ochilor tăi
arşi de văpăi,
tu torci laurul cu degetul plin de inele
când îngerii muşcă din stele
şi biciuită de flori,
rupi mreaja pânzei din zori,
în ochii tăi tremură apa
fântânii, săpată cu sapa,
în care-au căzut luceferii suri,
îmbrăcaţi în armuri;
aşa te-au absorbit zorii, lumina,
eroarea, dragostea, dar şi vina…
miercuri, 3 august 2016
-->
Comentarii
Ca intotdeauna, frumos!
Vă mulţumesc pentru aprecieri. Salutări d-lui Nicolae Vasile, multe mulţumiri d-lui Croitoru Viorel şi distinsei doamne Lungu Lenuş.
Excelentă poezie!
Imagini ”de poveste” în povestea ta, iubire, vis, frumoase-s toate cum le-ai scris...
Admirație!