ai plecat cu inima mea-n palme
nu te-ai mai uitat înapoi
cum o fac şi păsările în fiecare toamnă
dar nu este ultimul drum să-l plâng
munţii ştiu şi visează-n tăcere
la lumina rămasă deasupra de nori.
rana mea de întuneric se termină-n cer
unde se vindecă dintr-o suflare.
zilele trec în vârful picioarelor
prin suferinţele şi bucuriile oamenilor
gândurile îmbracă haine de lucru
şi nu mai aşteaptă startul
la fiecare atingere totul se mişcă
capătă înălţime zborul
flămânzii n-au timp de aşteptare
ei dau semne să rupă prezentul
-->
Comentarii