Printre ramuri Luna se strecoară,
într-o noapte mai rece de iarnă.
Fulgii la geamuri frumos zboară.
ce verde este a bradului haină.
Lampa stă de veghe la fereastră,
nu-mi plac străzile goale, întristate.
Iarnă, monotonie în viața noastră,
gânduri multe de iarnă adunate.
Prin ninsoarea nouă pași tăcuți,
în bezna nopții strada sclipește.
La o răspântie... fulgi, fulgi mulți,
unul la geamul casei se rătăcește.
Călătoresc în clipele de demult,
o amintire îmi zâmbește din ramă.
Lângă foc cântecul iernii ascult,
ceaiul cald, înflorit mă cheamă.
Fulgii grăbiți adesea mă urmăresc,
în tolba iernii numai frigul întunecat,
Printre iernile plecate mai rătăcesc,
când toate visele obosite s-au culcat.
3.12.2020

Comentarii