Într-o pădure de mătase un mândru tril zbura spre soare,
pe vârf de crengi, pe crengi mai joase, e puiul de privighetoare.
Şi nu-i păsa că haina lui nu are colorit frumos,
era atât de fericit că ştie a cânta frumos.
În largul codru, ziua toata nu se mai sătura să cânte,
până-ntr-o zi, când vânătorul, a stat o clipă să-l asculte.
Şi imediat s-a-ndrăgostit de glasul cel fermecător,
era de-acum privighetoare, crăiasă a cântărilor.
Cu dibăcie el o prinde şi-o duce-acasă-n colivie,
cu nerăbdare multă-aşteaptă să-i cânte zilnic tot ce ştie.
Dar pasărea parcă-amuţise, aşa dorea să se răzbune,
avea nevoie de pădure, în care trilul să răsune,
nu-ntre pereţii de argint, atât de strâmţi şi-apăsători,
avea nevoie de izvoare, de soare-n răsărit de zori.
Plăpânda pasăre credea că va muri aici de dor,
dar într-o zi, plin de tristeţe, frumosul nostru vânător,
a înţeles că este vremea să lase pasărea să zboare,
chiar dacă ochii-i lăcrimează, chiar dacă sufletul îl doare.
Privighetoarea, fericită, zbură spre codrul luminos,
cânta, de răsuna pădurea, cu trilul ei cel mai duios.
Când seara-şi zice trilu-n tihnă pe-o rămurea, lângă izvor,
se mai întâmplă, câte-odată, să-i fie dor de vânător.
-->
Comentarii
Cât de frumos şi de duios a sunat tot acest poem, exact precum trilul unei privighetoare.
Să-ţi fie colivia veşnic deschişă şi pădurea veşnic verde.
Comentariul dvs. , domnule Moraru, ma incurajaza si ma bucura f. mult! Sunteti foarte generos in aprecieri , va multumesc din suflet!!!!!!!!!
Draga Lenus, sunt deosebit de bucuroasa ca ti-ai facut ragaz sa ma citesti si-ti multumesc f. mult pt. aprecieri!