Înlănțui în durere gânduri sfinte,
sacre cuvinte;
strâng cu sfială doruri ce mă plâng
și-n zori mă frâng.
Înlănțui amintiri vechi ce-s deșarte
în vers de noapte;
mă-mbăt în lacrimi și iubiri apuse,
tristeți nespuse.
Înlănțui infinitul și îl transform în piatră,
în altă soartă;
îl cânt pe strune de vioară și-adun ploi
în poeme noi.
Înlănțui obosită, furtuni care-s absurde
fantome surde;
rătăcind dimineața, în valuri ce-s târzii,
și-n poezii.
Mă-nlănțui, necuprinsă, pe mine în trecut
cu umbre de-absolut;
și m-arestez în mine, lăcătuind secrete
azi desuete.
-->
Comentarii