Ce pot să dau la schimb să gust a ta iubire
Mi-amanetez chiar viața de-ar fi o izbăvire
Sunt o femeie simplă, cu-o carte nejucată
Ce stau la masa vieții și-aștept soarta să-mpartă.
De-aș scrie despre cer i-accept nemărginirea
Și despre mare scriu, o mângâi cu privirea,
Chiar de n-am cunoscut-o tot simt că o iubesc,
La fel ca și pe tine; trăiesc să te-ntâlnesc.
În smoala cea de noapte te caut printre stele
Piciorul șovăind se-mpiedică în ele
Mi-e calea luminată cu-a lunii poleială
În mine arde-aprinsă un munte de-ndrăzneală.
Doar numai o secundă pe pieptul tău de-aș sta
Timpu-ar încremeni, chiar însăși inima
Un strop de of și-amar pe buze mi-aș păstra
Să poți să guști și tu din disperarea mea.
Adânc, solemn să tac întru recunoștință
Să fiu triumfătoare, beată de biruință
Nimic din viața mea nu-i pură întâmplare
În fața celorlalți rămân neștiutoare.
Să nu grăiești nimic, vraja din vis n-o sparge
În sufletu-mi tihnit domnește sfânta pace
Prizonierul nopții din neguri ireale
Dezbracă-mă de tine când soarele răsare.
-->
Comentarii
Mulțumesc onorată, cu stimă, Petru Plătică!
Mulțumesc frumos cu prietenie, Adrian Scriminț!
Un poem de dragoste deosebit!
Mi-a plăcut foarte mult sinceritatea versurilor.
Și-atunci când dragoste nu e... nimic nu e! spun stihurile! „În smoala cea de noapte”, „Dezbracă-mă de tine” - frumoasă stilistică. Versuri îmbătate de pofta de viață, ca să copncluzionez...