TUTUROR VICTIMELOR CONDIŢIEI UMANE
Viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte
visul Doamne creşte ca o stâncă
o veşnicie mai avem până departe
ceru-i poate lacrima cea mai adâncă
Visul creşte Doamne ca o stâncă
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
de bucurie sufletu-i gata să plângă
în care lacrimă Doamne să m-ascund
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
mai este o veşnicie până departe
până acolo Doamne până când
viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte
Chiar dacă visul creşte ca o stâncă
chiar dacă lucrurile-s gata să plângă
Costel Zăgan, CEZEISME II
-->
Comentarii
Remarcabil, pătrunzător, trist...esenţă sclipitoare!
Felicitări!
.
Aurora, cu stimă
frumos poem