Tăcerea acoperi complet valea transformată într-un mormânt alb, de unde nu se mai auzi niciun murmur al vieții care pulsase intens până în urmă cu numai câteva minute. Avalanșa înghițise lacomă tot ce întâlnise în calea ei, dar nici chiar ea nu prevăzuse că soarta își are regulile sale de la care nu admite abatere. Astfel că, patru suflete rămaseră afară din hotelul morții, trimise în întâmpinarea vieții de un destin misterios. Trei oameni care lucrau în cadrul stațiunii turistice, ca electrician, instalator și ajutor la bucătărie trebăluiau încă de dimineață prin curte, asigurând buna funcționare a stabilimentului, ignorând total pericolul. Un al patrulea bărbat, era chiar oaspete al hotelului și ieșise în parcare, ca să caute în mașina personală trusa de prim ajutor, în care avea calmante pentru migrenele soției.
Nenorocirea îi surprinsese pe toți izolați unul de celălalt în diferite colțuri ale complexului, fără cale de ieșire din mormanul de omăt care aproape că-i îngropase. Disperarea cu care au luptat să îndepărteze zăpada ce-i sufoca le-au asigurat supraviețuirea lor și a celor care au putut fi extrași vii dintre ruinele amestecate cu zapadă și gheață de către echipele de salvare, în următoarele ore și zile.
Primul care s-a eliberat din capcana ucigașă a fost Matteo, cel cu pastilele pentru migrenă. Se afla în mașină în momentul dezastrului și impactul cu furia naturii a fost diminuat de rezistența acesteia. A reușit să îndepărteze nămeții cu ajutorul uneltelor
pe care le purta mai mereu în portbagajul mașinii, printre care se afla și o lopată, o pereche de cizme și un levier cu care s-a apucat să spargă bucățile de gheață ascunse în mormanele de zăpadă. Din fericire avea telefonul cu sine și a putut să anunțe dezastrul forțelor de ordine adunate la baza muntelui, care deja puseseră în funcțiune turbinele încă din zori pentru a deszăpezi strada care ducea la popas. Avalanșa era prevăzută dar nu se putea interveni decât foarte încet, din cauza străzii complet impracticabile.
În timp ce încerca disperat să ia legătura la telefon cu cei din hotel, a auzit voci undeva în spatele clădirii distruse. Cineva striga din răsputeri după ajutor și după claritatea vocii, Matteo înțelese că persoana se afla undeva afară în curte, ceea ce-i dădu speranțe și un plus nebănuit de curaj. Strigând la rândul lui pentru a se face auzit, începu să își croiască cu dârzenie cărare prin omătul care se subția pe măsură ce se apropia de curtea principală, de unde se auzeau vocile. Curând ajunse la cabina electrică a cărei intrare fusese blocată de aripa zdrobită a unuia dintre balcoane, dar persoana dinăuntru era nevătămată. Se apucă să îndepărteze cărămizile cu mâinile goale și după o eternitate reuși să extragă dintre dărâmături un bărbat de vreo 50 de ani, pe jumătate înghețat dar destul de calm și lucid, care îi mulțumi pentru ajutor și împreună se puseră imediat în mișcare, pentru salvarea celorlalți.
Destul de ușor i-au descoperit pe ceilalți doi muncitori care se luptau să sape un tunel pentru a ajunge la intrarea cea mai la îndemână a hotelului, care era prin bucătărie, rămasă ca prin minune aproape întreagă.
- Massimo, Ricardo, sunteți teferi? Slavă Domnului! Nu mai speram să văd pe cineva viu în prăpădul ăsta! Noroc cu băiatul acesta care m-a scos de sub balconul acela nenorocit! Mulțumesc bătrâne! Nici măcar nu te-am întrebat cum te numești!
- Matteo! bombăni tânărul posomorât. Am face mai bine să lasăm prezentările pe mai târziu și să ne apucăm de treabă! Acolo dedesubt sunt vreo optzeci de oameni care așteaptă să tragă o gură de aer, așa cum facem noi acum! Soția și copii mei sunt pe undeva pe aici!
- Doamne, bătrâne! Îmi pare rău! Sper să fie cu toții teferi! La treabă atunci!
- Davide, ai deconectat generatorul de la curent? întrebă Ricardo îngrijorat. Ar mai lipsi un scurtcircuit în tot haosul acesta!
- Păi de ce crezi că mă aflam în cabină când s-a prăbușit peste mine balconul acela blestemat? Sigur că l-am deconectat! Hai, dăi bătaie și nu mai trăncăni că trebuie să ajungem la prietenii noștri cât mai repede. Pun pariu că ne așteaptă cu cafeaua deja aburindă în cești. Nu simțiți și voi aroma asta amețitoare?
Niciunul nu răspunse dar fură recunoscători pentru optimismul forțat al celui numit Davide, care încerca să insufle curaj camarazilor săi ale căror mâini începuseră să sângereze în lupta cu ruinele înghețate.
-->
Comentarii
Mulțumesc, Aurelia! Ai înțeles perfect mesajul! Cu drag!
O povestire predominată de mistic, cu rolul de a apropia și mai mult cititorul. Prevalent este și solidarismul, conceptul dovezii umane...