Bate. Bate tâmpla sau venele de la mână. Nu ştiu,
mă caut în oglindă să-mi simt pulsul din piept, în
locul acela de acasă şi iarăşi nu ştiu de ce mă simt
străin
când
păşesc pe coridoare de gânduri.
O fi de la accidentul cu luna în amurg
când a intrat în coliziune, frontal, cu răsăritul
de raze şchiopătate de soare, din zi.
Mi-am dat, atunci, sângele,
să le unesc,
să nu fie întreruptă dependenţa.
Poate am dat prea mult, l-am dat pe tot la Suflet
să-i privesc zborul şi tac. Auzi tu? Tac. Tac şi bate
din nou. Nimic.
Nici timpul de dinainte, nici cel de dinapoi nu ştie să tacă.
E urechea mea şi pulsul din inima ta.
08.02.2016 ora 15,22’
-->
Comentarii
pulsul in care-ti multumesc Lenus, o zi frumoasa, Marius