Lui Mihai Eminescu
Codrii şi-au ales toamna să dea cu frunzele de pământ.
Ştiau ca iarna aşterne omătul peste ele,
peste foşnetul cărărilor spre lacul cu amintiri.
Au rămas cu crengile goale, ridicate în strigăt,
a rugă şi luna, noaptea, străjuie lumina din stea,
steaua Cătălinei.
Amândoi, steaua şi Cătălina aşteaptă acel loc de întâlnire dintre noapte
şi zi, să se (re)nască iubirea dintâi când cerul şi lacul sunt una,
ca o oglindă
reflectă totul, întregul cu încă un pas,
încă o treaptă din zborul aripilor de dor
de nemărginire.
11.01.2016 ora 13,10’
-->
Comentarii