Pe plaja-arzând ca o zi pustie,
Pândind o clipă de reverie,
Pustiu-n suflet să nu doară,
M-ai vânat ca pe o fiară.
Cu gheare fine de catifea,
Prețios trofeu lâng-o cafea,
M-ai tras în piept ca pe-o țigară
Expirată-n nor de primăvară.
Iluzorii plăceri de-o clipă
Sunt a viitorului risipă,
Când iubirea nu-i tovarăș de drum
S-aprinzi foc într-o inimă scrum.
Degeaba-ți blestemi neputința –
Încercând să-ți speli conștiința
Cu valuri de nefericire
Unde nu cresc perle de iubire!
MdR, 15.02.2015
-->
Comentarii
Păi, Sprincenatu Dan și Ion Rodica Nicoleta
așa-i viața, mai dai gherle, mai bei și cafea...neagră! Vă mulțumesc pentru vizită!
Umbre de tristete in versuri de o mare finete... Se duc pe rand iubirile de-o clipa, se duc, se duc, ca zborul de aripa, un fum dintr-o tigara-abia-nceputa... Se duc si dorul nu ni-l mai asculta! Cafeaua neagra are rostul ei, se bea mereu alaturi de femei, in ele iti ineci amaraciunea... Visezi cu gandul dus, visezi aiurea... O poezie cu iz de tristete, asa cum am spus de la inceput, cu expresii simple dar incapatoare, lasand loc la comentarii vulcanice. Minunat! In viata nu intalnim doar iubire...
Chiar asa a fost Mircea. ??
Cu prietenie, Dan