Aș înălța cuvîntul, la rangul de ''duh sfânt,''
Cu minte luminată să umplu-acest pământ
Și aș broada poeme cum n-au fost niciodată
Cu firul din simțire, nicicând abandonată.
Întâmplări din viață, le-aș scrie câte sunt
În dulce grai poetic şi-n dulcele cuvânt.
Aș scrie despre oameni și despre tot ce-i viu,
De locuri populate, sau, poate de-un pustiu.
Ar scrie-n vers cu rimă, ar scrie o poveste,
De vremea,ce-o să vină, de vremea care este.
În versuri albe-aș scrie de aer şi lumină,
Despre ceresc divin, și de a lui grădină.
Dar, eu păstrez cuvântul în sufletul curat,
E arma mea de lucru... nu-mi poate fi furat.
E-n glasul ce mă face, să cânt, dar, și să plâng,
Şi îl aud în mine, când mâinile îmi frâng.
Cuvântul mă iubește și îl iubesc la fel!
Mereu la îndemână, mă face menestrel,
Îmi picură uitarea în nopți, fără de noapte,
Înlocuiește golul din viaţa, fără șoapte.

Comentarii