Lumea care trece pe stradă
descoperea o anumită ordine în toată dezordinea
şi fiecare îşi făcea o impresie
care-i lămureşte simţurile
ca o cădere de frunze toamna
ce lasă sfărâmicioasă o nostalgie
pe sufletul apăsat de plecarea păsărilor.
Pe mine toamna mă ştie răstignit în cuvinte,
pierd toată realitatea pe scări în urcare,
pun desupra capului, aure de femei
care se sacrifică pentru binele altora,
stau la rând pentru binecuvântare şi zâmbet
fără să realizeze că inima le însoţeşte
precum câinele când plec la pădure
şi mă rogi să nu vânez nimic.
Trecerea dintr-un suflet în altul
dintr-o emoţie într-o trăire adevărată,
rupe barierele şi traversez în fiecare noapte
prin locul cel mai periculos
unde inima-ţi mă lasă să odihnesc
şi-mi aşază capul pe pietrele sânilor.
-->
Comentarii