https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/02/04/ramura-de-mirt-impotriva-negustorilor-de-grane-ziua-si-noaptea-let-s-chess/

Zile ale unui Ianuarie 2024 destul de generos în privința temperaturilor, cu doar câteva episoade mai încrâncenate și mai geroase pe la câmpie, și un început de Februarie 2024 cu nopți moderat reci și zile în care soarele a slujit semeț, dezghețând tot ceea ce noaptea a certat… Cred că și frigul sau gerul își au rostul lor și de asemenea că iarna își are farmecul ei. Am mai aruncat câte o privire prin curte și prin grădină, încercând să văd dacă tot ceea ce se propune a reînvia la primăvară arată cât de cât mulțumitor. În fața casei, un brăduț argintiu ( încă mititel ) privește fără complexe la molidul cel mare, iar câteva tulpini de floricele se ițesc…

february.jpeg?w=260

Deși puțin cam lipsit de energie, am încercat să fiu cât mai activ și să gândesc cât mai pozitiv… Cel puțin în ultimele zile, am simțit o indispoziție notabilă, dar sunt convins că îmi voi reveni. Am încercat să surprind evoluțiile naționale și internaționale, tot ceea ce este mai inedit în lumea noastră, dar îndurerarea principală este că trendul fundamental este cel al înfruntărilor sângeroase în desfășurare și al celorlalte înfruntări periculoase care se anunță sau tind să se activeze… Singura consolare este faptul că suntem siguri că în toate domeniile există și oameni care muncesc din greu pentru a aduce progrese notabile umanității. Deși la primii săi pași notabili, inteligența artificială se ițește precum un ghiocel de sub ghețurile neputințelor umanității. Contestată sau detestată, AI oferă speranțe fundamentate și perspective imense pe care omul va trebui doar să le poată gestiona corespunzător. Din multe puncte de vedere, se profilează o nouă eră spectaculoasă… Deocamdată, știm sigur: inteligența umană a creat inteligența artificială; nu invers…

ai-future.jpeg?w=318

Îngrijorările sunt tot mai mari în toate statele europene. Temerile că ”ursul siberian” ar putea ataca sunt vehiculate în presă din când în când, iar protestele violente ale agricultorilor sunt tot mai intense în țările europene cu o tradiție democratică importantă ( Franța, Belgia, Germania ). Nemulțumirile antreprenorilor și muncitorilor din domeniul agricol sunt, în mare măsură, fundamentate și reale, fiind acumulate de decenii, dar ele sunt, în opinia mea, instrumentate atât de extrema dreapta, cât și de extrema stânga politică. Într-un an cu o miză electorală atât de intensă, starea de spirit a tuturor riscă să degenereze în acte lipsite de discernământ… La fel, în SUA nu par a apărea lideri noi și echilibrați care să deschidă perspectivele noilor schimbări atât de așteptate și, din acest punct de vedere, întreaga umanitate este în impas… Lisias ( sec. V-IV î.e.n. ) spunea în ”Împotriva negustorilor de grâne” referitor la rolul pe care îl jucau cerealele în lumea elenă a acelui moment și referitor la specula care concretiza de numeroase ori: ” Dacă faptele lor ar urmări binele vostru, ar trebui ca prețul grâului să rămână același până ce se va sfârși întreaga cantitate pe care-o au de vânzare. Realitatea este, însă, că prețul urcă uneori cu o drahmă în aceeași zi…”

cereale.jpeg?w=331

În aceste momente ale încrâncenării internaționale, apropierea Zilei Îndrăgostiților ( Valentine s Day ) poate destinde și poate răspândi spiritul iubirii și al bunei dispoziții… Sărbătoarea a devenit mai cunoscută și mai apreciată și în țara noastră în ultimii ani, deși nu a fost prea cunoscută și a fost de către unii detestată. Pe mine nu mă deranjează atâta timp cât nu deranjează bunele moravuri, atâta timp cât servește doar scopului nobil și nu cade în lascivitate și în derizoriu… Arhiloh ( sec. VII î.e.n. ) scria un vers potrivit cu acest moment așteptat de fanii dragostei: ”mă desfăta, ținând o ramură de mirt/ și-un trandafir în floare…/ umbre lunecau/ din părul ei, întunecându-i umerii…” ( fragmentul 25 ).

valentines-day.jpeg?w=300

Câtă sensibilitate și tandrețe vor reuși să strecoare artele, literatura și educația în mințile și sufletele contemporanilor, în aceste ape mondiale atât de tulburi, rămâne să vedem. Cert e că hedonismul, cupiditatea și răutatea de la ”vlădică la opincă” sunt tot mai mari și evidente. Simplitatea și corectitudinea sunt luate în derâdere și o rara avis…

Răspunsul NATO la provocările din estul Europei s-a concretizat recent printr-un amplu exercițiu care-și propune să reînvie încrederea în sine a aliaților și găsirea soluțiilor pentru o colaborare militară zonală rapidă și eficientă… Renumita alianță militară dorește, din câte putem deduce, să descurajeze și să preîntâmpine orice intenție răutăcioasă și nedorită la adresa aliaților lor est-europeni. Nu foarte departe, din nefericire, noroiul și mizeria tranșeelor trimite la moarte ( la propriu ) trupuri, schimonosește suflete într-un mod incredibil … Într-un cu totul alt domeniu, mult mai aproape de astral, Perseverance și Ingenuity își continuă misiunea pe solul și în micuța atmosferă marțiană. E mare păcat faptul că rezultatele complete ale acestei misiuni vor fi realizate mai târziu și că nu se pot realiza într-un timp mult mai scurt…

persingen.jpeg?w=344

Deși am fost doar de câteva ori pe la oraș, încercând să surprind cât mai mult din micuța urbe orădeană,am participat și la un turneu de șah rapid unde am întâlnit vechi prieteni pasionați de șah din județ. La final, după acordarea premiilor, pentru destindere am putut juca câteva partide de tenis de masă ( unde aș spune că excelez ) și chiar câteva partide de cruce. Maxima mea bucurie este că în noul sezon de șah online, echipa de șah online a României a obținut din nou titlul mondial și că astfel și eu sunt unul dintre creatoarii acestei povești extraordinare. Diploma mi-a fost trimisă cu mulțumiri de către Federația română de Șah. Voltaire a spus: ”Șahul face cinste spiritului omenesc”.

diploma-sah.jpg?w=720

Aș dori să închei cu un triolet personal:

binele și răul

ziua este zâna bună,

noaptea este vrăjitoare,

vreau să mă scald în lumină –

ziua este zâna bună…

rău cu rău vioi se-adună

în alai de rozătoare,

ziua este zâna bună,

noaptea este vrăjitoare

zn.jpeg?w=286

Vă doresc o lună Februarie 2024 splendidă, lipsită de griji și prosperă … !

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 10 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Hălăucești, în limba maghiară – Halasfalva, este o comună din județul Iași care include și satul…
Acum 10 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Într-una din lucrările sale, folcloristul şi compozitorul Tiberiu Brediceanu spunea că „în Banat…
Acum 10 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
""
Acum 11 ore
Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) – Cronopediada grup –…
Acum 16 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
Acum 16 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
Acum 16 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
Acum 19 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK THANK 91 - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 22 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – MINĂ DE AUR DIN LOCALITATEA UNGURENI, JUDEȚUL MARAMUREȘ în Hobby-Club Cronopedia
Acum 22 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN FILATELIE – ORGANIZAȚIA DE PIONIERI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 22 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Mai Mult…
-->