În leagănul clipei,
împovărată de blesteme,
împletitura de paralele şi meridiane a lumii
a devenit o imensă pânză de paing
ţesută cu multă dibăcie,
ceţoasă şi lipicioasă,
şi din ce în ce mai deasă,
unde omul este şi musca rătăcitoare,
şi carnivorul elegiac
şi-n a cărei reţea,
invizibilă şi generoasă,
(din propria substanţă toarsă)
se împletesc deopotrivă
aşteptări flămânde
şi speranţe în derivă.
Înconjuraţi de un gard invizibil,
risipiţi în griji de tot felul,
şi-ntr-o condamnabilă uitare
a trecutului nu prea îndepărtat,
confundăm abila ţesătură
cu o plasă de protecţie
în care, într-una, se adună
dinastii de vorbe fără acoperire.
Când le vom auzi ecoul,
urechea va fi prea bătrână,
pantoful vechi, plin de rouă,
(scursă dintr-un robinet stricat)
iar sufletul,
sub o mare agitaţie de corbi,
ademenit lumii în care tăcerea evgheniseşte sămânţa.
Cine organizează cursuri de ţesut?
Totul criptic.
Toate eforturile noastre
nu pot să priceapă această urzeală!
Cu tălpi desperecheate,
păşim contra-ecou.
Nu este deloc delicat să trăieşti!
Iar zilele se scurg pe lângă noi tot mai confuze.
Păianjenul cult îşi decoltează în timp
pânza ocultă şi flămândă
şi ne obligă să naştem muşte.
Devenim prizonieri ai tentaculelor sale...
Până când
o nouă poveste începe cu
a fost odată...
(Timişoara, 2O17, O3 ianuarie)
-->
Comentarii