Pe vremuri aveai ochi de pisică,
cădeai în mine prin întuneric de-a dreptul
şi fără de alt sprijin urcai prin suflet,
îmi umpleai toate golurile cu mângâieri
înfrăţindu-ne cu iubirea.
Mai târziu ai devenit o alunecare
pe trupul cu braţele trase pe roată
de frânghii aspre, înmuiate
în apele nopţii fără tălpi de lumină
şi oprire-n zăgazuri.
Lângă tâmple mi se deconcerta oraşul,
timpul avea picioare de lut,
zilele care mai zăboveau pe umeri
îmi îngreunau mersul lângă tine
până la epuizarea durerii.
-->
Comentarii