Repere despre activitatea literară

În literatură a debutat în anul 2016, cu volumul de versuri FATA MORGANA, la Editura ePUBLISHERS. La intervale relativ scurte, publică încă trei volume de versuri, respectiv CUNOAȘTEREA DE SINE, TĂCEREA DIN ADÂNCURI, DRUM SPRE ETERNITATE, la aceeași editură, în 2017, 2018, 2019. Totodată publică în reviste de literatură prestigioase, dintre care amintim CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, LITERATURA DE AZI, ARMONII CULTURALE, PARNAS XXI. Este prezent, de asemenea, în diferite antologii, alături de scriitori români din țară și diaspora. Temele majore care pot fi regăsite în opera literară a lui Corneliu Neagu provin, cu precădere, din viziunea autorului asupra curgerii imuabile a timpului, concretizată în observații, interpretări, amintiri, regrete, iubiri împlinite sau ratate, speranțe etc. Aceste teme sunt transpuse în versuri de o profunzime aparte, fără să aparțină, preponderent, unui stil literar anume. Mai degrabă, se poate vorbi despre o împletire de stiluri literare diversificate (realism, romantism, simbolism, expresionism etc), fapt ce conferă creației lirice a lui Corneliu Neagu originalitate și valoare artistică de nivel înalt.Aceste stiluri pot fi regăsite, în diferite doze, dificil de cuantificat, în tot ceea ce a publicat până acum. 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Lacrima Evei
Acum 3 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Lacrima Evei
Acum 3 ore
Lacrima Evei prin Cronopedia
Acum 3 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de pe blogul Ioan Muntean Lacrima Evei
Acum 3 ore
Mai Mult…
-->