Când se accentuează prematur
Retorica de ce-ului din noi,
Ne eschivăm, da’-i spunem chiar: Bonjour
Gândului măcinat în pas de doi.
Mesajul îl expediem retur
Prin poșta rapidă-ntr-o zi de joi,
Când se accentuează prematur
Retorica de ce-ului din noi.
Răspunsul diluat prinde contur
Nu îl înțelegem, este greoi...
Schimbăm impresii cu un trubadur,
Dar ne ferim astăzi de tărăboi
Căci se accentuează prematur.

Comentarii
Mulțumesc pentru apreciere domnilor: Mircea Gordan și Petru Plătică.
Îți mulțumesc pentru popas, dragă Aurelia.