Privesc în sat şi uliţa-i pustie...
Nici câinii nu mai latră, satu-i gol.
Mi-e dor de anii de copilărie!
De casa părintească mi-este dor!
Îmi chem din zare,-n lacrimi, amintirea...
M-aşteaptă doar potecile pustii....
Ce grea şi-mceţoşată-mi e privirea!
Au ruginit şi frunzele din vii.
Ramuri pletoase,-n plecăciuni şoptite
Poveşti de viaţă-mi spun. Şi ruginii
Îmi sunt de-acum aducerile-aminte...
Din vremea când... oh, când eram copii.
Şi ivărul e-nţepenit a poartă
Şi plângea-amar şi cumpăna fântânii,
În barba albă lacrimi mi se-nnoadă...
Îmi plâng în suflet, prea târziu, străbunii.
Sunt geamurile fumurii de toamne
Şi lacătul străinătăţii strânge
Amărăciune, suferinţi şi foame
Şi tulnicul dreptăţii noastre plânge!
Biserică îmi e de-acum pământul
Eu îngenunchi şi îl sărut. Mi-e dor
De lacrima ce-n sânge clocoteşte!
Străbunii mei s-au şi trezit din somn.
Îndemn mi-e crucea vieţii în înalt...
În plete albe-mi port drapelul ţării!
Oh, câte-n ţara asta s-au schimbat!
Sunt zorii unor timpuri iluzorii...
-->
Comentarii
Frumoase versuri ,imi trezesc sentimente de nostalgie incurabila! A m lecturat cu multa placere. Pretuire!
Frumoase versuri!
O retrospectivă asupra tinereţii noastre, dar şi o relevare a vieţii pe care- vrem. nu vrem- trebuie s-o trăim, indiferent de vicistudinile sale:
,,Sunt geamurile fumurii de toamne
Şi lacătul străinătăţii strânge
Amărăciune, suferinţi şi foame
Şi tulnicul dreptăţii noastre plânge!,, Felicitări!